Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şase echipe, în lupta pentru Cupa „Ilie Balaci“

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 19 iunie 2013 ·

Fostul mare fotbalist Ilie Balaci nu a fost prezent ieri la tragerea la sorţi, fiind plecat în Asia pentru a negocia un contract cu o echipă din Arabia Saudită

Cupa „Ilie Balaci“ la fotbal, competiţie organizată de Şcoala „Obedeanu“ din Craiova (structură a Şcolii Gimnaziale „Decebal“), a ajuns la ediţia a şaptea. Anul acesta vor participa şase echipe, trei din oraş şi trei din şcoli de la ţară, împărţite în două grupe. Conform tragerii la sorţi efectuate ieri la sediul Şcolii „Obedeanu“, în grupa A au fost repartizate echipele: Şcoala Argetoaia, Şcoala „Obedeanu“ şi Şcoala „Decebal“, iar din grupa B fac parte Liceul de Artă „Marin Sorescu“ Craiova, Şcoala Podari şi Şcoala Malu Mare. Meciurile de astăzi vor începe la ora 9.00, iar finala este programată la 12.30. „Se anunţă vreme caniculară şi am decis să nu îi ţinem pe copii pe teren prin soare toată ziua. Acesta a fost şi argumentul pentru care nu am invitat mai multe echipe, deşi existau doritori. Avem asistenţă medicală, apă, fructe pentru copii să se hidrateze şi să se energizeze“, a spus ieri Alin Vancea, profesorul de educaţie fizică de la Şcoala „Decebal“ care s-a ocupat de detaliile organizatorice.

Toţi copiii vor primi plase cu dulciuri

Anul acesta toţi copiii vor pleca acasă cu câte o plasă de dulciuri, deoarece organizatorii au reuşit să mobilizeze instituţii şi sponsori. „Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj sprijină toate iniţiativele de acest gen. Susţinem marea performanţă în măsura în care putem, dar trebuie să avem grijă şi de cei mici, să fim alături de ei de la vârste fragede“, a spus Alina Ionescu, director al DJST Dolj, instituţie care oferă diplomele şi cupele. Asociaţia Judeţeană de Fotbal Dolj (AJF) va oferi o pereche de ghete de fotbal celui mai bun jucător şi va asigura arbitrajul. „Noi mergem prin comunele doljene să descoperim un nou Ilie Balaci, pentr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 51 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 25 minute
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 55 minute
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

20 adulţi şi 32 de copii, autoevacuaţi după ce locomotiva unui tren a luat foc în apropiere de gara Paşcani

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un număr de 52 de persoane, printre care 32 de copii, s-au autoevacuat din trenul interregio care circulă pe ruta Iaşi-Suceava, după ce locomotiva a luat foc în apropierea gării Paşcani, anunță Agerp

Încep săpăturile la o groapă comună din Irlanda care ar conţine rămăşiţele a aproape 800 de bebeluşi

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La un secol după ce călugăriţele irlandeze au început să îngroape sute de sugari în ceea ce avea să devină un mormânt comun, nemarcat, arheologii şi alţi specialişti vor începe să excaveze locul din

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 53 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°