Micii din carnea de pasăre infestaţi cu salmonella nu prezintă niciun risc pentru sănătatea umană, asta au declarat reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor într-o conferinţă de presă care a avut loc marţi.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a finalizat alerta declanşată pe 30 mai privind suspiciunea contaminării produsului „mici cu carne de pasăre Delicia” cu Salmonella, analizele realizate de Institutul de Igienă şi Sănătate Publică arătând că serotipurile depistate nu sunt patogene şi nu prezintă risc pentru sănătatea publică.
„Cantitatea de produs reţinută oficial de către inspectorii sanitar-veterinari până la sosirea buletinului de confirmare emis de Laboratorul Naţional de Referinţă va fi returnată la producător. unde va fi supusă unui tratament termic, sub supraveghere sanitar-veterinară, care să garanteze distrugerea Salmonellei”, a declarat preşedintele ANSVSA.
Vladimir Mănăstireanu a mai spus că pasta de mici poate fi folosită la produse preparate la temperaturi de peste 60 de grade.
„În timpul desfăşurării alertei s-a constatat că 635 de kilograme din produsul respectiv au fost distribuite în 24 de judeţe. Din această cantitate, inspectorii au identificat şi retinut 526 de kilograme, din depozitele şi unităţile de comercializare din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Bihor, Bucureşti, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Harghita, Dolj, Hunedoara, Maramureş, Galaţi, Neamţ, Suceava, Iaşi, Prahova, Sălaj, Satu Mare şi Timiş”, a precizat şeful ANSVSA.
De asemenea, acesta mai menţionat că verificările efectuate la unitatea de procesare din judeţul Neamţ au arătat că materia primă nu provenea din Romania, ci din Germania. Operatorul economic a informat furnizo