Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulian Crivac, retribuit cu 150 lei lunar! Vezi lista creditorilor care au de primit bani de la FC Argeş

Publicat in Liga2, marți 18 iunie 2013 ·

FC Argeş este în moarte clinică, după ce familia Penescu a băgat clubul în insolvenţă! În solicitarea făcută săptămâna trecută la Tribunalul Comercial Argeş, administratorul Cătălin Barbu a anunţat că finanţatorul clubului nu mai poate plăti datoriile către bugetul de stat, angajaţi şi terţi. În dosarul depus de Barbu la instanţă există şi o listă de pa­tru pagini cu creditorii care au de primit bani de la FC Argeş.

Valoarea totală a datoriilor pe care FC Argeş le are către bugetul de stat, angajaţi şi terţi este de 2 milioane de euro. Când am studiat lista creditorilor, am avut mari surprize, pentru că pe lista celor care au de recuperat bani de la clubul alb-violet se regăsesc in­stituţii importante ale statului, firme de renume, dar şi angajaţii clubului, care au de primit sume derizorii.

Au păcălit farmacii, hoteluri şi societăţi de vinuri

Pe prima pagină se regăsesc far­macia Ana Sim SRL, care are de re­cuperat 42.329 lei, GDF Suez, cu 18.093 lei, dar şi Muntenia Security, fir­ma de pază a lui Cornel Penescu, cu 65.627 lei. Tot în această pagină mai apar ca ţepuite Liga Profesionistă de Fotbal, care are de luat 12.000 lei, şi Federaţia Română de Fotbal, care are de încasat 6.423 lei. Printre creditorii care se regăsesc în prima pagină fi­gurează firma Pic, cu 37.239 lei, ho­telul Orizont, cu 8.654 lei, firma Rom News Press, cu 428.222 lei, firma de echipament sportiv Radech Sport Ma­nagement, cu 4.307 lei, societatea de vinuri Pietroasa, cu o datorie de 7.165 lei, şi Institutul Naţional de Medicină Sportivă, la care fotbaliştii alb-violeţi au făcut viza medicală, ce are de recu­pe­rat 7.136 lei.

Steaua Bucureşti, pe lista creditorilor

Pe pagina a doua a listei creditorilor figurează Steaua Bucureşti, care are de recuperat 95.707 lei, Asociaţia Ju­deţeană de Fotbal Argeş, cu 2.467 lei, firma Radic Star,

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 6 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 2 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 3 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum o ora
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 3 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 8 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 6 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 6 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 3 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Vremea

București
acum

16°
mar.

14°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°