TIMIȘ. Un nou liceu în judeţul nostru. 25 de elevi se pot înscrie la specializarea Ştiinţe Sociale, în comuna Giroc. Mai mulți absolvenți ai clasei a VIII-a din localitate nu mai trebuie să facă naveta la imișoara, din toamnă. Ei pot să urmeze cele patru clase de liceu la instituția de învățământ din Giroc, care a fost transformată din Şcoală Gimnazială în liceu, după ce a primit un aviz favorabil din partea Ministerului Educaţiei.
Astfel, 25 de elevi de clasa a IX-a sunt aşteptaţi să se înscrie după finalizarea probelor Evaluării Naţionale la Giroc.
Reprezentanţii şcolii au solicitat încă din luna decembrie să li se aprobe o clasă de liceu, specializarea Ştiinţe Sociale, respectiv să îşi transforme unitatea de învăţământ de tip gimnazial în unitate de învăţământ de tip liceal. Gircoul a primit acreditarea pe o clasă de Ştiinţe Sociale, urmând ca din luna septembrie, în condiţiile în care copiii vor opta, în mod evident, pentru acel liceu, să existe o clasă de liceu cu 25 de locuri. Nu este uşor în ziua de azi să ai un spaţiu adecvat pentru un liceu, a declarat, marți, Aura Danielescu, inspector şcolar adjunct.
Noua unitate de învăţământ din judeţul Timiş la care elevii se pot înscrie în clasa a IX-a se va numi Liceul Teoretic „David Voniga” Giroc.
TIMIȘ. Un nou liceu în judeţul nostru. 25 de elevi se pot înscrie la specializarea Ştiinţe Sociale, în comuna Giroc. Mai mulți absolvenți ai clasei a VIII-a din localitate nu mai trebuie să facă naveta la imișoara, din toamnă. Ei pot să urmeze cele patru clase de liceu la instituția de învățământ din Giroc, care a fost transformată din Şcoală Gimnazială în liceu, după ce a primit un aviz favorabil din partea Ministerului Educaţiei.
Astfel, 25 de elevi de clasa a IX-a sunt aşteptaţi să se înscrie după finalizarea probelor Evaluării Naţionale la Giroc.
Reprezentanţii şcolii au solicit