Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Muncii: Concediul fără plată de o zi a fost doar o discuţie de principiu la ANPIS

Publicat in Mediafax, marți 18 iunie 2013 ·

Acordarea unei zile de concediu fără plată, cu diminuarea a 5% din salariu, a fost luată în calcul, în mai, doar la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), fără a fi pusă în aplicare integral, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MMFPSPV, Iolanda Stăniloiu.

Purtătorul de cuvânt de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a declarat, pentru MEDIAFAX, că în luna mai a existat o astfel de propunere la ANPIS, discutată şi negociată cu sindicatele, care a fost pusă în aplicare parţial, ulterior găsindu-se resursele financiare necesare pentru plata salariilor.

Iolanda Stăniloiu a mai spus că această problemă nu s-a pus şi în cazul altor instituţii subordonate sau aflate în coordonarea MMFPSPV.

Reducerea cu 15 la sută a cheltuielilor de personal decisă de Guvern pentru administraţie, cu intenţia şi de a elimina prin concedieri posturile "ocupate inutil", este dificil de aplicat în instituţii subdimensionate şi se apelează la tăierea salariului încasat efectiv prin vechea metodă cu zile neplătite.

La nivelul Ministerului Muncii s-a ajuns deja la concluzia că toate instituţiile din cadrul ministerului au "personal subdimensionat şi supraîncărcat cu lucrări" şi că se impune adoptarea altor măsuri de reduce a cheltuielilor în afara reducerii de personal, măsuri aplicate prin metoda zilelor de concediu neplătit introdusă de Guvernul PDL-PSD în urmă cu patru ani, în contextul crizei economice.

Primii angajaţi invitaţi să semneze o cerere pentru acordarea unui concediu fără plată de o zi în luna mai a acestui an, ceea ce presupune o tăiere a salariului de peste cinci la sută, au fost cei ai Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), unde s-a constatat că bugetul pe trimestrul II al acestui an nu poate acoperi cheltuielile cu salariile, rezul

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 3 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum o ora
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

FOTO Accident cu două mașini și o autoutilitară. Un bărbat a rămas prins între fiarele autoturismului

Botosani News acum 2 ore
Un accident rutier între două autoturisme și o autoutilitară a avut loc luni, pe raza localității sucevene Adâncata. În urma accidentului un bărbat a rămas încarcerat în interiorul unui autoturism, fiindcă extras de către echipajul specializat pentr

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 8 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 9 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°