Comisia de revizuire a Constituţiei a eliminat ieri o prevedere din Legea fundamentală care le permitea judecătorilor de la Curtea Constituţională să se pronunţe asupra unor hotărâri ale Parlamentului
Parlamentarii care se ocupă de revizuirea Constituţiei au eliminat ieri, la propunerea senatorului Tudor Chiuariu (PNL), o prevedere din articolul Legii fundamentale privitoare la atribuţiile Curţii Constituţionale a României (CCR). Este vorba despre litera L, din Articolul 146, care menţiona: „CCR îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii“.
Eliminarea acestei prevederi atrage, printre altele, faptul că orice hotărâre a Parlamentului sau a uneia dintre cele două Camere nu va mai putea fi contestată la CCR. Senatorul Tudor Chiuariu a explicat pentru „Adevărul“ că eliminarea acestei prevederi a fost făcută la cererea expresă a CCR, făcută însă pe proiectul de revizuire a Constituţiei din timpul guvernării Boc. „A fost o cerere expresă a Curţii în avizul dat proiectului de Constituţie promovat de domnul Băsescu ca să se scoată litera L şi, astfel, să nu mai existe posibilitatea ca, prin lege, să se extindă competenţele Curţii. Deci acestea vor rămâne reglementate numai prin Constituţie“, a explicat Chiuariu.
„LEGISLATIVUL VA DECIDE ÎN MOD DEFINITIV“
Specialiştii în drept constituţional sunt de părere că, prin ciuntirea atribuţiilor Curţii, Parlamentul urmăreşte să se transforme în singura putere în stat. „Curtea nu se va mai putea pronunţa asupra hotărârilor date de Legislativ. Astfel, Parlamentul va fi organul suprem, care va decide totul în stat. Parlamentul vrea să iasă de sub controlul Curţii şi să se transforme în singura putere din stat. Legislativul nu mai legiferează, ci va decide în mod definitiv. Practic, Parlamentul se va situa chiar şi deasupra Constituţiei. Deputaţii şi senatorii pot emite, în urma acestei prev