Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Summit-ul G8 promite combaterea evaziunii fiscale

Publicat in rfi, marți 18 iunie 2013 ·

În a doua şi ultima zi a summit-ului G8, organizat în Irlanda de Nord şi la care participă liderii principalelor state dezvoltate şi Rusia, chestiunea taxelor plătite sau nu de companiile multinaţionale a stat la loc de frunte. Liderii G8 au promis să ia măsuri pentru combaterea acestui fenomen, care privează statele din lumea întreagă de venituri estimate la sute, poate chiar mii de miliarde de euro.

Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej

Gazda acestei reuniuni, premierul britanic David Cameron, a fost promotorul acestei teme care provoacă o aprigă dezbatere şi care generează indignare într-o bună parte a opiniei publice pretutindeni pe glob.

Ministrul britanic al Finanţelor, George Osborne, spunea că în ultimele 24 de ore s-a făcut mai multe pentru reformarea sistemului global de taxe decât în ultimii 24 de ani.

"Veţi vedea azi realizări concrete cu privire la schimbarea regulilor internaționale de taxare, astfel ca persoanele fizice să nu-și poată ascunde banii în paradisuri fiscale, iar companiile să nu-și mute profitul din locul de unde e realizat", declara ministrul Osborne la BBC, înaintea începerii celei de-a doua zile de discuţii între liderii G8.

Marea Britanie doreşte să dea un exemplu, iar săptămâna trecută a dat publicităţii un plan prin care unele dintre coloniile sale, Gibraltar, Insulele din Canalul Mânecii şi Anguilla, vor începe să fie mai transparente cu privire la companiile străine care-şi ţin banii în conturi acolo.

La ora actuală, circa o cincime dintre paradisurile fiscale unde multinaționalele își protejează banii de autoritățile fiscale se află în colonii britanice.

Înaintea summit-ului, premierul Cameron şi-a propus ca o prioritate "lupta împotriva flagelului evaziunii şi evitării fiscale agresive".

Multinaţionalele: pretutindeni şi nicăieri

Ştiri cu privire la compani

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 48 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°