Philips, prin joint-venture-ul TP Vision, a anunţat noua sa gamă de televizoare pentru 2013, aducând caracteristici ale dispozitivelor de top pe gadgeturile mai ieftine. Televizoarele pornesc de la 2.800 de lei, dar ajung şi la 14.000 de lei.
TP Vision a anunţat noile televizoare de la Philips, seriile 5000, 6000, 7000, 8000 şi DesignLine, ultimul fiind un televizor care „curge” până la podea, fiind şi un accesoriu de design, mai mult decât un simplu televizor. Televizoarele Philips aduc caracteristicile Smart TV, dar vin şi cu tehnologia clasică deja pentru Philips, Ambilight, care înseamnă amplasarea unor LED-uri luminoase pe televizor, care creează lumină ambientală în spatele televizorului.
Aceasta coincide cu tonurile de culoare prezente pe ecran, astfel televizorul părând puţin mai mare, iar imaginea „curge” mai bine pe perete. Prin acest lucru, consumul de electricitate poate fi redus, dar şi oboseala ochilor, deoarece consumatorul de televiziune nu mai este forţat să se adapteze la lumina puternică a unui televizor, ci aceasta se îmbină cu cea din cameră.
Care sunt produsele cele mai interesante aduse de Philips?
DesignLine
Anul acesta producătorul a adus cinci serii de televizoare, cel mai scump fiind DesignLine, la 14.000 de lei. Acesta este un televizor reprezentat de o suprafaţă de sticlă, ce se „agaţă” de perete, dar stă sprijin cu sticla şi de podea, pentru un efect vizual interesant. Claritatea imaginii este adusă de un ecran FULL HD, cu o rezoluţie de 1920x1080 de pixeli. Televizorul este 3D, iar aceasta are polarizare activă. Ce înseamnă această caracteristică. Dacă doriţi să vă uitaţi la un film 3D acasă sau să vă jucaţi în doi, luaţi ochelarii şi ecranul nu va fi împărţit în două părţi, ci fiecare jucător va vedea imaginea sa. DesignLine are o diagonală de 140 de centimetri, iar instalarea sa este gratuită. De altfel,