Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Piticu’, cel mai voinic dintre «Vedetele la apă»

Publicat in Click, marți 18 iunie 2013 ·

S-au încheiat filmările la cel mai aşteptat show al verii de la Antena 1, iar Click! a aflat în exclusivitate cine este câştigătorul săriturilor în apă de la trambulină. Poreclit pe scenă Piticu', Ionuţ Dumitru s-a dovedit a fi cel mai voinic concurent şi a ieşit primul din cei 30 de participanţi.

Emisiunea estivală „Vedete la apă", prezentată de Pepe, Roxana Ionescu şi Roxana Vancea şi care se va difuza din 7 iulie, la Antena 1, s-a filmat la Bazinul Olimpic din Bacău până aseară.

Competiţia nu a fost lipsită de peripeţii, astfel că unii dintre concurenţi s-au „pierdut" pe drum. Alţii şi-au descoperit noi talente de înotători, iar cea mai mare surpriză a competiţiei a fost Piticu', alias Ionuţ Dumitru, membru al trupei Simplu, care le-a dat clasă contracandidaţilor săi. El a câştigat concursul, executând ireproşabil şi cele mai periculoase sărituri de la trambulină.

Locul doi a fost ocupat de gimnastul Marian Drăgulescu, în timp ce coregraful Cornel Păsat s-a clasat pe locul trei. Dintre vedetele feminine, singura care a reuşit să intre în top 5 a fost Silvia Lăuneanu (trupa D'la Vegas), ocupantă a locului 4. Ea a fost urmată în clasament de CRBL.

Pe parcursul competiţiei, în care s-au înscris 30 de vedete, au intervenit şi situaţii neprevăzute. După o săritură riscantă, Rocsana Marcu a acuzat dureri mari de spate, iar în urma investigaţiilor medicale pe care le-a făcut, doctorii i-au interzis să mai participe la semifinală. Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei, a avut şi ea necazuri. Sinuzita de care suferea s-a agravat, astfel că bruneta trebuie să se programeze zilele acestea pentru operaţie. În ciuda acestei probleme, ea s-a ambiţionat şi a mers mai departe în concurs.

La rândul ei, cântăreaţa de muzică populară Emilia Ghinescu a avut şi ea nevoie de ajutorul medicilor după ce a executat o săritură în bazin. Pentru acest s

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 2 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum o ora
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum 31 minute
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 3 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 4 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

[P] PNL bate PSD în Moldova!

HotNews acum o ora
PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice. Alianța PSD PNLFoto: PSD Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene,

UPDATE - Incendiu în curtea fabricii de ciment din Medgidia / Ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi / Pompierii susţin că focul nu se poate extinde/ A fost emis mesaj Ro-Alert, din cauza fumului - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, luni după amiază, in curtea fabricii de ciment din Medgidia, iar pompierii au anunţat că ard cauciucuri pe o suprafaţă de o mie de metri pătraţi, iar focul nu se poate extinde. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert din cauza de

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum 40 minute
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/28°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°