Întrebările privind o eventuală plecare a FMI din spaţiul Uniunii Europene s-au înmulţit după ce personaje de prim rang din instituţii cu greutate în UE au sugerat o asemenea eventualitate. Faptul că a fost invocat timpul viitor nu a mai fost luat în seamă. Corul anti-FMI a prins glas.

Să nu mai aibă Uniunea Europeană nevoie de FMI? Să nu ne grăbim cu răspunsul. Deocamdată, aşteptăm în România o delegaţie a celor trei foruri cu care am încheiat două acorduri, unul de împrumut şi altul de precauţie: Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială. Scopul fiind încheierea unui nou acord. Tot de precauţie. Şi, în plus, ne va vizita şi şefa FMI.

Cele două acorduri ne-au fost de vreun folos? Răspuns categoric: DA. Să plecăm de la primul acord – cel de împrumut. Putea România să-l evite? Desigur, nu. De altfel, am avut repede şi dovada. Au apărut goluri de finanţare şi banii împrumutaţi ne-au ajutat să le umplem. Am în vedere deficitul bugetar şi nicidecum deficitul balanţei de plăţi externe. Mai mult, am făcut din primul acord o ţintă de calmare a efectelor crizei. Împrumutul extern, asigurând acoperirea unora dintre golurile de finanţare, a făcut posibilă slăbirea presiunilor asupra banilor din ţară.

Apoi, să nu uităm că împrumutul extern solicitat de România a plecat de la trei criterii cardinale. Mai întâi, s-a remarcat faptul că atitudinea autorităţilor române a fost proactivă. În sensul că nu a pornit de la o nevoie imediată de bani. Ci a avut în vedere nevoi viitoare, ce au şi apărut, pe fondul crizei globale, în decursul anilor 2009-2010. În al doilea rând, a fost vorba de un angajament multilateral. Pentru că România a iniţiat un „pachet“ de solicitări pentru împrumuturi externe: de la Uniunea Europeană, de la Banca Mondială, de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, de la Banca Europeană de Investiţii şi, desi