Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 30 de abonaţi ai Gaz-Est SA Vaslui, cercetaţi pentru furt

Publicat in Adevarul, marți 18 iunie 2013 ·

Peste 30 de abonaţi ai SC Gaz-Est SA Vaslui sunt cercetaţi de Serviciul de Investigaţii Criminale pentru furt, după ce, prin modificări făcute la contoare şi dovedite în urma unor expertize, au consumat cantităţi importante de gaze fără să plătească.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, un număr de 31 de consumatori ai principalului operator de gaze din judeţ au fost depistaţi cu modificări făcute la contoarele de gaze prin care reuşeau să înregistreze consumuri foarte mici.

Metoda folosită consta în crearea unor orificii în mod artizanal în contoarele de gaz de către falşi angajaţi ai SC Gaz-Est SA Vaslui care, pentru a-şi acoperi urmele, resigilau aparatele de măsură fără a se observa modificările făcute.

Cu foarte mici excepţii, cei cercetaţi de poliţiştii de la Investigaţii Criminale sunt abonaţi din municipiul Huşi care au consumat gaze pentru încălzirea unor piscine, vile sau sere, precum şi pentru desfăşurarea unor activităţi, însă cu plata unor facturi foarte mici.

"În toate cele 31 de sesizări făcute de operatorul de gaze s-au dispus efectuarea unor expertize a contoarelor la laboratoarele specializate ale producătorului, verificări în urma cărora s-au confirmat modificările aduse aparatelor de măsură în vederea înregistrării unor consumuri mai mici. Rezultatele expertizelor au fost comunicate către societatea Gaz-Est SA Vaslui, societate care va calcula prejudiciul total creat în urma sustragerii de gaze din reţea", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

Atât poliţiştii vasluieni, cât şi operatorul de gaze au refuzat să facă publice numele celor 31 de abonaţi cercetaţi pentru furt până la definitivarea cercetărilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 31 minute
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Premierul Marcel Ciolacu: România îndeplineşte condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. Visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că visul românilor de a călători fără vize în Statele Unite ale Americii este din ce în ce mai aproape, după că România a îndeplinit condiţiile pentru includerea în Programul Visa Waiver. ”Visul românilo

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 3 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 2 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 4 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

MAE salută decizia COREPER II cu privire la aderarea României la Schengen terestru

Ziua Constanta acum 45 minute
Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de principiu exprimat astăzi la nivelul Comitetului Reprezentanților Permanenți ai Statelor Membre pe lângă Uniunea Europeană (COREPER II) cu privire la proiectul Deciziei Consiliului privind stabilirea d

Bărbat din Turda, arestat preventiv după ce și-a sechestrat concubina. Mascații au intrat peste el și l-au imobilizat

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 27 de ani, din localitatea clujeană Turda, a fost arestat preventiv după ce timp de trei săptămâni şi-a sechestrat concubina în locuinţă şi a agresat-o în mai multe rânduri. Poliţiştii au intrat în casa bărbatului şi l-au imobilizat. ”La

Un consilier al lui Trump este acuzat că a cerut bani în schimbul unor posturi în viitoarea administraţie a SUA

Ziare.com acum o ora
Un consilier din umbră al lui Donald Trump, Boris Epshteyn, este acuzat de faptul că a cerut bani unor pretendenţi la posturi guvernamentale în schimbul unui lobby pe lângă preşedintele ales, iar echipa juridică a miliardarului a anunţat o anchetă î

Italia desființează o reţea internațională de piraterie TV cu 22 de milioane de utilizatori. Percheziţii în legătură cu acest caz au fost făcute şi în România, potrivit autorităţilor italiene

G4Media acum 50 minute
Poliţia italiană a declarat miercuri că a dezmembrat cea mai amplă reţea criminală transnaţională de piraterie video, care avea peste 22 de milioane de utilizatori în Italia şi în alte ţări din Europa, percheziţii fiind făcute inclusiv în România, r

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°