Există o vorbă care spune că bărbaţii sunt ca umbra: cu cât alergi mai mult după ei, cu atât mai mult fug de tine. Societatea ne-a tot învăţat că bărbaţilor le place să fie ei cei care vânează, în timp ce femeia se lasă cucerită. E adevărat că mulţi dintre ei preferă să conducă dansul, dar cât de departe pot merge femeile în rolul lor de victime neajutorate sub farmecele bărbaţilor?

Bărbaţii, curtarea şi societatea

În vremurile mai vechi, bărbatul făcea o adevărată artă din curtatul femeilor. Galanteriile, micile cadouri, plimbările cu trăsura şi complimentele aruncate la fiecare ocazie erau o parte din munca pe care o depuneau în efortul de a cuceri o femeie. „Pe aripile vântului” e doar una din cărţile care ilustrează perfect chinurile la care se expuneau bărbaţii pentru a cuceri inima unei femei.

De atunci şi până acum, încă se mai păstrează ideea că femeia nu trebuie să fie cea care fuge după un bărbat. Îi este permis să flirteze, să răspundă avansurilor lui, dacă îi e pe plac. În romanul menţionat, Scarlett a fost stigmatizată de întreaga societate pentru că a îndrăznit să îşi asume roluri pe care numai bărbaţii ar fi trebuit să şi le asume. Bărbaţilor le place să rămână bărbaţi şi nu apreciază o femeie care le pune în umbră calitatea de cuceritori.

Bărbaţilor le plac femeile fără iniţiativă?

Într-o notă foarte generală, se poate considera că e adevărat. Bărbaţilor nu le place o femeie care luptă pentru a-i cuceri. Mai ales dacă lupta e dusă în termenii lor, adică fără ascunzișuri.

Pe măsură ce o relaţie înaintează însă, lucrurile devin discutabile. Dacă bărbaţii sunt ca umbra şi fug de femeile care îi curtează pe faţă, ar însemna că toate iubitele sunt pasive faţă de relaţia pe care o au.

Există o mare diferenţă între a alerga după un bărbat şi a lupta pentru el. Partea asta, în care bărbatul e cuceritor, e valabilă nu