Miniştrii şi parlamentarii au asigurate, prin proiectul de revizuire a Constituţiei, mandate mai protejate de curiozitatea Justiţiei. Astfel, şeful statului a fost eliminat din procesul de trimitere a miniştrilor corupţi în faţa Justiţiei.

Parlamentul a căpătat dreptul exclusiv de a cere urmărirea penală a primului-ministru şi a membrilor Guvernului, iar solicitarea de suspendare din funcţie în cazul aprobării cererii de urmărire penală a membrilor Guvernului o poate face pe viitor doar premierul. Un premier cu o majoritate parlamentară solidă îşi poate astfel proteja de Justiţie cât pofteşte membrii propriului cabinet.

Parlamentarii scapă şi ei de coşmarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care le judecă în prezent dosarele de corupţie. La propunerea UDMR, articolul în cauză a fost eliminat, ceea ce-i trimite pe aleşii corupţi la judecata instanţelor obişnuite, mult mai vulnerabile la presiuni politice decât judecătorii Înaltei Curţi.

În plus, conform unui articol din proiectul de statut al parlamentarilor, pe care aceştia se încăpăţânează să-l păstreze în ciuda contestaţiilor repetate la CCR, cererile de reţinere, arestare sau percheziţie ale aleşilor trebuie să conţină indicarea articolului prevăzut de Codul de procedură penală şi „motivele concrete şi temeinice” care justifică luarea măsurii.

Coroborat şi cu amendamentul la noua Constituţie conform căruia orice persoană convocată la o comisie parlamentară este obligată să se prezinte în faţa acesteia, Parlamentul are la îndemână posibilităţi îngrijorătoare de a face presiuni la adresa procurorilor şi judecătorilor. E drept, la amendamentul respectiv s-a introdus o formulare conform căreia audierea la comisie se va face „cu respectarea principiului separaţiei puterilor în stat”, dar termenul e destul de vag.

CCR, ignorată complet

În plus ieri, pe ultima sută de metri, parlamenta