Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voiculescu: sfârşit de etapă în România. Ce urmează?

Publicat in Romania Libera, marți 18 iunie 2013 ·

Poate scăpa România de modelul post-comunist, în care pioni importanţi ai Securităţii ceauşiste au făcut ani de zile jocuri politice şi economice? Se poate trage linie, după experienţele de tip Voiculescu? Sau există o matrice care se reproduce la infinit şi care lasă România la porţile Levantului între Turcia şi Rusia, două modele care nu s-au dovedit compatibile cu Occidentul?

Scoaterea lui Dan Voiculescu din ecuaţia mediatică, politică şi economică este semnul sfârşitului unei epoci, în care “foştii” erau mai puternici şi mai influenţi decât “actualii”. Într-un interviu pe care l-a acordat României libere şeful Serviciului Român de Informaţii (SRI) acum patru luni, George Maior sugera că oamenii fostei securităţi, care se află la suprafaţă vor fi nevoiţi să se retragă, fiindcă regulile s-au schimbat: „există centre de putere care văd în perspectivă şi încearcă să-şi traseze culoare spre viitor, vizând alegerile prezidenţiale din 2014, şi crezând că fie pot intimida SRI, fie îl pot orienta spre a se implica într-o bătălie politică foarte amplă“. Fără să rostească nume, directorul SRI avea probabil în minte o listă scurtă de “foşti” care s-au folosit multă vreme de portofoliul lor din perioada în care erau activi şi care au dat de înţeles că vor să continue lupta cu aceleaşi instrumente: senatorul Sorin Roşca Stănescu, fost informator al Securităţii, la Dan Voiculescu, informator şi apoi manager pentru firme ale Securităţii, afacersitul Ioan Niculae, care se laudă că şi-a început cariera de ofiţer al Securităţii când avea 21 de ani.

Oameni ca ei au infleunţat major mersul lucrurilor în România ultimilor 23 de ani, dar nu e sigur că aceştia vor pierde acum toate bătăliile. Căderea lui Voiculescu şi a imperiului său mediatic ar fi însă un semn că România nu mai rămâne ancorată în trecut, în ciuda tuturor undiţelor înfipte în UE şi NATO.

Antenele au

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Darryl Nirenberg, nominalizat oficial ambasador al SUA în România

Ziua Constanta acum 10 ore
Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darryl Nirenberg, conform site-ului administrației americane. Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darry

Un bărbat a murit, după ce s-a prăbușit un balot de paie peste el. Detalii de la IPJ Timiș

Ziua Constanta acum 8 ore
Un bărbat de 44 de ani a murit, astăzi, 18 iunie 2025, după ce s-a prăbușit peste el un balot de paie, pe câmp, pe raza localității Buzad, județul Timiș. Detalii de la IPJ Timiș: La data de 18 iunie 2025, polițiștii Secției 1 Rurale au fost sesizați

Marius Tucă Show începe joi, 19 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații despre agresarea diplomatei românce la Vladivostok

HotNews acum 13 ore
„Condamnăm orice act de violență împotriva diplomaților UE”, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului UE, citată de Associated Press. UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații după ce o diplomată româncă car

Ștrandul din Praid se redeschide de la 1 iulie 2025. Se fac lucrări de amenajare pentru redeschidere

Mediafax acum 7 ore
Lucrătorii de la Salrom au adus de la Dej mai mulți saci de sare pentru a asigura salinitatea apei și fac lucrări de amenajare pentru redeschiderea zonei de agrement. Faptul că ștrandul va fi funcțional de la 1 iulie cel târziu le dă speranțe comerc

Mircea Negulescu, zis „Portocală”, va primi 1 milion de lei daune morale din partea foștilor inculpați care l-au acuzat de anchete abuzive

Gandul acum 7 ore
Miercuri, 18 iunie 2025, Tribunalul București a decis că fostul procuror DNA de la Ploiești, Mircea Negulescu, zis „Portocală”, trebuie să primească 1 milion de lei daune morale din partea unui grup de persoane pe care le-a cercetat penal în trecut

Trump către Putin: „Fă-mi o favoare, fii mediator pentru tine însuți!”

HotNews acum 10 ore
Donald Trump a declarat miercuri că omologul său rus Vladimir Putin ar trebui să se ocupe mai întâi de soluționarea negociată a războiului Rusiei cu Ucraina înainte de a-și oferi serviciile de mediator în conflictul dintre Israel și Iran, scrie AFP.

18 iunie – Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuințe

Ceahlaul acum 12 ore
Ziua de 18 iunie este dedicată prevenirii furturilor din locuințe, fiind marcată la nivel european printr-o campanie de conștientizare a riscurilor și soluțiilor pentru protejarea proprietății personale. Furturile din locuințe continuă să afecteze u

FCU Craiova nu a primit licența pentru Liga 2

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
FRF . Pe listă nu se regăsește , echipa patronată de Adrian Mititelu. Conducătorul clubului a declarat ieri că nu a depus dosarul pentru licențiere, dar FRF „nu va avea curaj” să nu le ofere licența. Aștept Federația să vedem dacă are curajul să spu

Un bărbat care se sustrăgea unei pedepse de aproape 13 ani de închisoare după ce a lovit cu sabia în cap un poliţist din Suceava a fost prins în Norvegia

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 37 de ani care se sustrăgea executării unei pedepse de 12 ani şi opt luni de închisoare, după ce, în timpul unei percheziţii la locuinţa sa, a lovit cu sabia în cap şi în braţ un poliţis

Vremea

București
acum

21°
joi

20°/35°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

17°
joi

17°/30°
vin.

14°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

16°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/32°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°
dum.

12°/29°