O analiză Reuters relevă că, decenii la rând, Franţa a fost în centrul proiectului european care s-a născut după al doilea război mondial şi se întinde astăzi de la coasta atlantică până la Europa de dincolo de Cortina de Fier.

Acum, arată agenţia de presă, diplomaţii europeni se întreabă unde este vocea Franţei în Europa. Prin poziţia sa geografică, Franţa are o perspectivă unică asupra Europei. Este a doua mare economie a Uniunii Europene, după Germania, este una din cele şase state fondatoare ale Comunităţii cărbunelui şi oţelului (CECA, 1951), aflată la originea UE de astăzi, a modelat şi adesea a condus instituţii care au reprezentat UE. Voinţa liderilor francezi şi germani succesivi de a lucra împreună decenii a creat un consens între cei doi foşti inamici, consens care a dirijat Europa prin criză şi schimbare – de la sfârşitul Războiului Rece la reunificarea Germaniei, de la extinderea UE spre Est la introducerea monedei unice europene în 1999.

În majoritatea timpului din ultimii patru ani, în cursul cărora zona euro a fost aproape sfâşiată de criza datoriei, axa franco-germană a judecat şi acţionat veridic, dar în cursul ultimelor şase luni au apărut probleme legate de ceea ce propune Franţa ca idei noi şi cum tratează restul Europei. „Puteţi vedea o prezenţă restrânsă, o dispariţie progresivă a Franţei în ce priveşte problemele care implică programul economic“, arată Fredrik Erixson, directorul Centrului European de Economie Politică Internaţională, un think tank din Bruxelles. Iar diplomaţii europeni dintr-un larg număr de state membre vorbesc, sub acoperirea anonimatului, de o „tocire“. „Nu mai auziţi vocea Franţei“, declară un diplomat european de rang înalt, aflat în contact cu alte ţări membre ale UE. El a precizat că „este o ţară esenţială şi totuşi pare absentă“ şi a citat exemplul unei lipse de participare franceză susţinută la dezbate