Trei membri CNA au avut discuții aprins pe marginea prelungirii licenței postului Click FM (fostul City FM). Subiectul, care a mai fost discutat într-o ședință în urmă cu două săptămâni, a revenit pe ordinea de zi întrucât reprezentanții postului ar fi trebuit să mai prezinte o serie de documente la CNA.
Discuțiile aprinse au început după ce Radu Călin Cristea, membru CNA, a spus că refuză să participe la dezbaterea acestui punct deoarece „a avut deja loc o pronunțare prin vot”.
“ROF-ul (regulamentul de rodine și funcționare – n.r.) permite repunerea în discuție a unui subiect. Sunt trei membri, între care și eu”, i-a răspuns tăios președintele CNA.
După ieșirea din sală a lui Radu Călin Cristea, un alt membru al CNA, Valentin Jucan, a intervenit spunând: „Doamna președinte, acesta este un comportament de birjar. La modul în care i-ați răspuns colegului Cristea, care este membru al consiliul, și față de această instituție care nu este o căruță.
Laura Georgescu – Vă rog, dacă tot sunteți specialist, nu vreți să-mi explicați ce este birjar? Un coleg care a mințit în ședința trecută și care a trecut pe la fiecare coleg susținând o minciună, domnule Jucan…
Valentin Jucan – Care este, doamnă, minciuna? Știți cel mai bine să mințiți.
Laura Georgescu – În secunda în care folosiți termenul de birjar vă rog să luați un dicționar pentru că nu sunt obligată să ascult limbajul dumneavoastră. Nu țineți lecții. Mințiți și treceți pe la fiecare membru al consiliului punându-i să facă lucruri ilegale. Nu mă interesează, nu în ședință publică. Nu vreți să stați la ședință mâine să facem discuția noastră? Vă rog să respectați ordinea de zi. (…) Sunt determinată să duc ordinea de zi la capăt. Sunt determinată. Pentru asta sunt plătită. Nu mă interesează punctul dvs de vedere decât dacă face referire la ordinea de zi.
Valentin Jucan – Da, e