Periodic, de bună credinţă sau din alte raţiuni, mai puţin ortodoxe, parte din presă şi jurnalişti consideră că ar fi interesantă o clasificare a eficienţei parlamentare, în funcţiei de mai multe criterii, toate discutabile ca potenţial subiective, din mai multe dacă nu din toate punctele de vedere.

Tecem peste situaţiile aberante în care, de fapt, finanţatorul unei astfel de analize, o fundaţie străină, a alimentat demersul la sugestia sau recomandarea unui anumit parlamentar care, culmea, ce surpriză, s-a nimerit de a ieşit tocmai pe primul loc, deşi conflictul de interese este vădit. Dincolo de astfel de găinării interesate, o evaluare serioasă, cinstită şi corectă, operată cu bună credinţă, se reduce de fapt la identificarea sistemului referenţial şi definirea criteriilor de cuantificare a acestei activităţi, elemente care însă ridică o serie de probleme de principiu, preeminente. Astfel, trebuie să definim foarte sau cât mai clar ce anume ar trebui să facă un parlamentar, ca membru al legislativului, altceva decât legi cu aplicare republicană, nu doar pentru colegiul şi circumscripţia pe care o reprezintă cu un mandat care nu e totuşi imperativ. Fixaţia unora dintre truditorii prin presă de a tot întreba şablonard ce „aţi făcut pentru colegiul pe care-l reprezentaţi?”, denotă fie necunoaşterea prerogrativelor şi competenţelor în stat, fie o simplificare populistă, lejer demagogică. Apoi, un Parlament excentric asimetrizat, cu o Putere a USL excesivă şi o Opoziţie care, după ce că e minoră mai e şi serios fragmentată, restricţionează sau doar precondiţionează limitele efective ale activităţii unui parlamentar. Pentru că, dacă e normal ca parlamentarii Opoziţiei să adreseze întrebări, interpelări şi declaraţii politice, la fel pare mai firesc ca iniţiativele legislative să fie generate de parlamentarii Puterii. Simplificând, dacă două treimi dintre alegă