Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, Federaţia Sindicală a Siderurgistilor Metarom, Federaţia Naţională Sindicală Solidaritatea-Metal şi Federaţia Generală a Sindicatelor Familia vor organiza, mâine, începând cu ora 10.00, în faţa Guvernului, un pichet de protest faţă de creşterea nejustificată a preţurilor la gaze şi energie electrică, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei.
La manifestaţie vor participa aproximativ 2000 de membri ai celor patru federaţii din industrie, care protestează faţă de perspectiva pierderii locurilor de muncă ca urmare a majorării preţului la gaze şi energie electrică.
"Aceste măsuri de o duritate fără precedent au fost angajate şi asumate de guvernanţi la presiunea "Troicii" (Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană, Banca Central Europeană), fără să fie analizate cu discernământ consecinţele pe termen mediu şi lung asupra economiei naţionale", susţin reprezetanţii sindicatelor.
La data de 22 ianuarie 2013 a fost adoptată de Guvemul României Hotararea nr. 22 privind stabilirea preţului de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru piaţa reglementată de gaze naturale. Acest act normativ a stabilit Calendarul de eliminare treptată a preţurilor reglementate la gazele naturale din producţia internă.
F.A. Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, Federaţia Sindicală a Siderurgistilor Metarom, Federaţia Naţională Sindicală Solidaritatea-Metal şi Federaţia Generală a Sindicatelor Familia vor organiza, mâine, începând cu ora 10.00, în faţa Guvernului, un pichet de protest faţă de creşterea nejustificată a preţurilor la gaze şi energie electrică, se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei.
La manifestaţie vor participa aproximativ 2000 de membri ai celor patru federaţii din industrie, care protestează faţă de perspectiva pierderii