Aţi auzit vreodată despre un android care să-şi fi scris de unul singur teza de Dr.? Numai oamenii fac lucruri inutile.
Ştim cu toţii – din filmele SF – ce este un android. Este o creatură artificială care are aproape toate caracteristicile omului – fizice şi intelectuale –, ba chiar pe majoritatea acestora le are la superlativ. Îi lipsesc însă conştiinţa şi simţul moral. Nu simte ruşine, vină, responsabilitate. Nu se enervează, nu păleşte, nu roşeşte, nu se încruntă. Nu cunoaşte furia, jena sau resentimentul. Îşi urmează neabătut programul, disimulând, minţind şi contrazicându-se cu o abilitate neatinsă de om: dacă suferă o înfrângere (perfect nu e, totuşi), nu cunoaşte nici descurajări, nici regrete; reia lupta, urmând o altă cale, mai prudentă. Orice ar fi, merge înainte, fiind mereu la fel de senin şi de egal cu sine, întocmai ca o maşină. Ceea ce şi e, nu-i aşa?
Închipuiţi-vi-l ajuns într-o funcţie înaltă în stat, chiar prim-ministru. (Din păcate, nu se prevede în nicio lege ca astfel de funcţii să fie rezervate în exclusivitate oamenilor. Propun amendarea Constituţiei în acest sens.) Presupuneţi în continuare că, într-o seară, e confruntat cu un interviu la o televiziune ostilă. Presupuneţi şi că intervievatorul e un jurnalist cunoscut, capabil şi agresiv, dar, vai, doar om! Şi ce poate face omul împotriva androidului? Îl întreabă, să zicem, ce se întâmplă cu promisul impozit forfetar. „Întrebaţi-o pe G.“, răspunde senin androidul, trimiţând spre unul dintre miniştrii săi. „Ce faceţi cu privatizările?“, insistă inchizitorial omul. „Vorbiţi cu F.“, spune cu convingere androidul, arătând cu degetul spre un alt ministru. Omul: „Cum e cu încasările bugetare în scădere?“. Androidul: „C. ştie mai bine“. Omul: „Îl schimbaţi pe M., directorul unui institut cultural, incapabil, protocronist şi fost securist?“. Androidul: „Desigur
