Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Rentierii“ OPEC, în alertă

Publicat in Romania Libera, marți 18 iunie 2013 ·

Membrii OPEC reuniţi la Viena s-au confruntat cu un dezacord privind impactul creşterii producţiei americane de petrol de şist după ce au anunţat că organizaţia trebuie să se pregătească pentru reducerea producţiei pentru a susţine preţurile dacă vor scădea prea mult.

Boomul energiei americane creează sciziuni în Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol, ameninţând cu o fisură între membrii africani şi arabi, „cartelul petrolului“ fiind prins într‑o revoluţie în cadrul comerţului mondial de petrol. Experţii vorbesc de un „contraşoc“ petrolier, de un „şoc de ofertă“ pe piaţa strategică a petrolului. Potrivit previziunilor, Statele Unite vor deveni primul producător de petrol brut între 2017 şi 2020 şi un exportator net în 2030.

Producţia de petrol de şist în SUA va permite satisfacerea esenţialului creşterii cererii mondiale în cursul următorilor cinci ani, ceea ce nu va lăsa prea mult loc de manevră pentru OPEC, arată AIE. În raportul său semestrial, Agenţia prevede o creştere de 8% a cererii mondiale de petrol pe o perioadă cuprinsă între 2012 şi 2018, pentru a atinge 96,7 milioane barili pe zi. În afara OPEC, producţia de petrol va creşte cu peste 10%, adică la 59,31 milioane barili pe zi. AIE arată că SUA vor deveni până în 2015 primul producător de petrol, în afara OPEC. Faţă de precedentul raport, publicat în octombrie trecut, Agenţia, care consiliază ţările dezvoltate, a ridicat cu un milion de barili pe zi estimarea sa privind producţia de petrol din afara ţărilor OPEC până în 2017. „America de Nord a declanşat un şoc de ofertă care se va repercuta pretutindeni în lume“, declară Maria van der Hoeven, director executiv al AIE, şi adaugă: „Vestea bună este că asta va contribui la atenuarea tensiunilor care persistă pe piaţă de ani de zile“. La Viena, la reuniunea OPEC, un delegat din Golful Persic recunoştea că „ne îndreptăm spre unele probleme“

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum o ora
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum 32 minute
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°