Tabloidele Click! și Libertatea își deschid edițiile de astăzi cu articole despre cazul șocant al Alexandrei Stan, care a fost bătută crunt de impresarul Marcel Prodan. “Alexandra Stan, călcată în picioare de iubit”, titrează Click! pe prima pagină, iar Libertatea are pe prima pagină titlul: “M-a lovit cu picioarele în singurul rinichi pe care îl am”.
“Cântăreața Alexandra Stan a fost desfigurată de Marcel Prodan, impresarul ei, pentru că artista și-a cerut banii pe concerte”, scrie Libertatea pe prima pagină.
“Cântăreața de 24 de ani trăiește un adevărat coșmar. Alexandra Stan a ajuns sâmbătă la spital după ce impresarul Marcel Prodan, care i-a fost și iubit, a bătut-o până a leșinat. Vedeta a povestit că problemele au pornit de la bani și sunt mai vechi, ea încercând anul trecut să se sinucidă”, scrie Click! pe prima pagină.
Adevărul are pe prima pagină un articol despre noua Constituție care a devenit “umbrelă pentru potlogăriile aleșilor”.
“Comisia de revizuire a Constituției a decis ca parlamentarii cu probleme penale să nu mai ajungă direct la Înalta Curte, ei urmând să fie judecați mai întâi de instanțele inferioare”, scrie Adevărul pe prima pagină.
Evenimentul zilei își deschide ediția de astăzi cu un articol despre licitația CFR Marfă. “Americanii acuză jocuri murdare în licitația CFR Marfă”, titrează EVZ pe prima pagină.
“Compania OmniTrax a contestat vineri decizia Comisiei de privatizare a CFR Marfă, constituită la nivelul Ministerului Transporturilor, prin care americanii erau descalificați din cursa pentru preluarea celui mai mare operator de transport marfă din România”, scrie EVZ.
Alte titluri de pe prima pagină a ziarelor:
Vedeți cu arată primele pagini ale ziarelor, în secțiunea PRESA DE AZI.
Tabloidele Click! și Libertatea își deschid edițiile de astăzi cu articole despre cazul șocant al Alexandrei