Fanii ploieșteni au făcut din nou spectacol, de această dată la o „banală” ședință de pregătire a favoriților Sursa: REUTERS
Fotbaliştii echipei Petrolul Ploieşti au avut parte de o nouă surpriză din partea fanilor. Luni seară, la primul antrenament susţinut de „găzari” după scurta lor vacanţă, peste 2.500 de suporteri prezenţi la tribuna a II-a a Stadionului „Ilie Oană” le-au făcut o primire de zile mari câştigătorilor Cupei României!
Pentru că nu riscau o eventuală suspendare a terenului, fanii Petrolului au făcut uz la greu de petarde şi fumigene. La rândul lor, jucătorii lui Cosmin Contra au ieşit pe teren cu trofeul câştigat acum două săptămâni şi jumătate.
Noii sosiţi în tabăra ploieşteani, atacantul spaniol Rubén Ramos Martínez şi portarul brazilian Peterson dos Santos Peçanha au rămas cu gura căscată. „Alţii nu au la meciurile oficiale atâţia spectatori”, a glumit un petrolist cu ştate vechi. La reunirea de luni a fost prezent şi „Prinţul” Adrian Cristea, revenit după împrumutul la Standard Liege.
În schimb, căpitanul Mustivar, Alcenat şi Mojica au primit bonus două zile de vacanţă, ei urmând să se alăture lotului direct în cantonamentul din Slovenia, unde „găzarii” au ajuns de ieri dupăamiază. Petrolul a renunţat în această vară la serviciile a patru jucători: Hamutovski, Naziri, Sauvadet şi Renan.