* cele mai multe locuri vacante, peste 130, sunt la Spitalul Judeţean * deblocarea posturilor ar putea avea loc în a doua jumătate a anului, în funcţie de cum se va face rectificarea bugetară
Peste 250 de posturi sunt vacante în acest moment în unităţile sanitare brăilene, potrivit situaţiei centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Brăila. Deficitul de personal din Sănătatea brăileană a fost comunicat în urma solicitării Ministerului Sănătăţii, care a anunţat deblocarea posturilor din sistemul sanitar, din a doua jumătate a anului. Conform informaţiilor furnizate de către dr. Andreia Gavrilescu, purtător de cuvânt al DSP Brăila, unele dintre unităţi au comunicat suplimentar faţă de locurile vacante, şi alte posturi, în funcţie de necesităţi. Astfel, la Spitalul Judeţean Brăila sunt în prezent vacante 133 de posturi, la Psihiatrie, 57 de posturi, la Pneumoftiziologie, 21 de posturi, la Spitalul Făurei, 20 de posturi, iar la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, 9 posturi. Suplimentar, Spitalul din Făurei mai are nevoie de şase medici şi un fochist, iar SAJ Brăila, de un medic, doi asistenţi medicali şi doi ambulanţieri.
Deblocarea posturilor din sistemul sanitar va avea loc, probabil, în a doua jumătate a anului, în funcţie de cum se va face rectificarea bugetară, după cum a promis ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, în cadrul unei întâlnirii cu conducerea Federaţiei Sanitas.
Posturile în sănătate au fost blocate din 1 ianuarie 2009, iar de atunci numărul angajaţilor a scăzut continuu, mulţi dintre aceştia solicitând ieşirea din sistem. Astfel, în primăvara anului trecut, judeţului Brăila i-au revenit numai patru posturi în sistemul sanitar, toate la Spitalul Judeţean de Urgenţă, din cele 500 deblocate de Ministerul Sănătăţii. În luna martie, posturile din Sănătate au fost deblocate parţial, iar spitalele a