Faptul că trăim într-un spațiu tridimensional nu poate fi contestat de către nimeni chiar dacă în viața de zi cu zi ne mișcăm mai mult într-un spațiu relativ bidimensional. Drept exemplu, să ne închipuim un stadion de fotbal, unde toți jucătorii aleargă în limitele terenului bidimensional și doar mingea zboară deasupra, și se bucură de toate gradele de libertate ale tridimensionalității.

Din păcate, în multe cărți de fizică a stării condensate se vorbește aproape din start despre o rețea de atomi frumos așezați tridimensional, celule care au proprietatea de periodicitate și o anumită simetrie, de parcă ar fi firesc să fie așa. Dar mă întreb de unde au atomii aceste proprietăți de tridimensionalitate sau mai exact care este germenele tridimensionalității?

Știm că nucleul atomului este format din protoni și neutroni, dar nu am găsit nicăieri să se atragă prea mult atenția asupra „arhitecturii” nucleonilor în interiorul nucleului. De multe ori am rămas cu impresia că nucleul atomului reprezintă un volum foarte mic și dens, unde este concentrată aproape toată masa atomului, și respectiv locul unde putem găsi centrul de greutate al atomului.

Energia necesară pentru desfacerea nucleului în componente separate este egală cu defectul de masă înmulțit la pătratul vitezei luminii, energie care este direct proporțională cu numărul de nucleoni. Aceasta linearitate ne sugerează că forțele nucleare, care țin grămadă nucleonii în nucleu, par să se supună mai degrabă legilor fizicii clasice decît celei cuantice. Cel puțin modelul conform căruia nucleonii ar fi aranjați în cîteva nivele energetice așa precum sunt aranjați electronii pe orbite nu mi se pare drept unul plauzibil. O altă concluzie destul de relevantă la care ajungem este că fiecare nucleon interacționează puternic doar cu o parte dintre nucleoni - lucru care ne-ar putea ajuta eventual