Trecut-au momentele în care pentru a imortaliza un eveniment deosebit lumea avea nevoie de un fotograf. Profesionist, atestat, care ştia ce şi cum. Astăzi, oricine poate intra în posesia unui aparat foto şmecher. După care răsfoieşte nişte tutoriale pe net şi gata, a devenit „făcător de poze“. Există o sumedenie de indivizi şi individe care, pe considerentul că sunt nişte artişti în devenire, pozează tot ce mişcă. Îi găseşti peste tot, la concerte, la diverse festivaluri, aiurea-n tramvai, everywhere. Ba chiar şi la nunţi, botezuri şi alte cumetrii. Unde se mai câştigă câte un ban neimpozabil.
Fie că sunt începători sau fac asta de mai mult timp, fie că au portofoliu „baban“ sau au realizat câteva poze pentru vreo fiţuică cu reclame ce ţi se vâră involuntar în cutia poştală, cetăţenii aceştia au impresia că tocmai au intrat în tagma artiştilor şi dezvoltă deja nişte aere de vedetă de zici că l-au pozat cel puţin pe John Lennon la viaţa lor. Tagma asta a artiştilor în devenire include neapărat şi cetăţenii cu sau fără buletin de Timişoara care-şi exersează talentele în muzică. Ce poate fi mai simplu decât să înveţi să cânţi corect la vreun instrument şi să-ţi exteriorizezi trăirile artistice pe bănuţi frumoşi la vreo nuntă?
Fiindcă, în zilele noastre, un studio de înregistrare nu mai e mare brânză, iar simple lălăieli pot fi executate chiar şi de june sexy care nici nu ştiu ce înseamnă orele de canto, oraşul e „sugrumat“ de o serie de talente. Fotografi şi muzicieni în devenire, care au impresia că orice e creat de om cu intenţie artistică se încadrează în artă. Iar cei care nu le recunosc meritele de artişti emeriţi ai poporului sunt nişte afoni. Peisajul artiştilor în devenire include, alături de fotografi, cântăreţe cu fuste scurte şi voce penală sau muzicieni care ştiu să cânte trei acorduri la pian fără să greşească şi indivizi, vorba celor de la V