Carnea tocată în formă de cârnat-mic nu are cum să fie element de patrimoniu imaterial gastronomic. O politică, dar pe termen lung privind produsele alimentare autohtone și gastronomice tradiționale, ar avea sens dacă acestora le-am da măcare identitate. Atribuirea originii locale, regionale, naționale produselor alimentare românești de calitate ar fi un bun obiectiv strategic.

Din anul 2010, gastronomia franceză a fost înscrisă conform unor proceduri instituționale ale UNESCO, în Lista patrimoniului cultural al umanității[1]. Comisia de specialitate UNESCO care a decis acest lucru s-a bazat pe faptul că, printre altele, „Gastronomia franceză joacă un rol social activ în comunitate și este transmisă din generație în generație, ca parte a identității sale și înscrierea în listă poate contribui la o mai mare vizibilitate a patrimoniului cultural imaterial ca un catalizator pentru respectul reciproc și dialog intercultural.”

Potențialul pieței de produse alimentare de origine geografică este imens la nivelul Uniunii Europene. Valoarea comerțului intra-comunitar de astfel de produse a crescut în perioada 2005-2010, conform unei cercetări[2] angajate de Comisia Europeană, de la un total de 48 de miliarde euro la peste 54 de miliarde de euro. Din acest volum, 29% a revenit produselor agro-alimentare, iar 55% vinurilor.

Încă din anii 60 și 70, au fost definite, în contextul organizațiilor comune de piață, standardele de marketing pentru mai multe produse agricol perecum carnea de vită și vițel, ouă, lapte proaspăt, legume și fructe proaspete și procesate, miere, hamei, lapte și produse din lapte, ulei de măsline, carne de porc, pui, carne de oaie, zahăr, vin, cacao și produse din ciocolată, extrase din cafea și din cicoare, sucuri de fructe, gemuri, dulcețuri și marmelade, și altele. Din 1985 până în prezent au fost parcurse mai multe etape de proces, ma