Milioane de fluturi de noapte şi-au făcut apariţia în capitala spaniolă, aduşi fiind de valul de căldură care a lovit recent Peninsula Iberică şi care a urmat, de altfel, ploilor torenţiale din primăvara acestui an. France Presse consemnează faptul că peste tot în oraş, madrilenii se luptă cu fluturii de noapte care intră în case, atraşi fiind de lumină. Fenomenul a devenit subiect de glume şi chiar de tweet-uri, însă nimeni nu ştie de unde au venit aceşti fluturi de noapte. Roger Vila, cercetător într-un laborator din Barcelona, în care se studiază diversitatea şi evoluţia fluturilor, susţine că a identificat până la trei tipuri dintre cei care au invadat Madridul, prin intermediul fotografiilor: gamma, noctua şi catocala.
“Mai mulţi dintre aceşti fluturi au venit din sudul Spaniei, însă au apărut şi unii care provin din nordul Africii şi au ajuns aici traversând strâmtoarea Gibraltar”, explică el. În plus, cercetătorul precizează că invazia este urmarea condiţiilor climatice foarte speciale; după o primăvară rece şi plină de umiditate, vremea s-a încălzit brusc în Madrid săptămâna trecută – tocmai când fluturii erau pregătiţi să iasă din crisalide.
Aceste insecte nu prezintă niciun risc pentru sănătate, iar dacă au ajuns la Madrid este din cauza direcţiei vântului, a mai spus cercetătorul catalan. “Au o durată de viaţă de aproximativ o săptămână şi cu siguranţă vor dispărea în câteva zile. Totul este să ştim dacă vor mai exista noi sosiri”, susţine el. Sursa: AGERPRES
Milioane de fluturi de noapte şi-au făcut apariţia în capitala spaniolă, aduşi fiind de valul de căldură care a lovit recent Peninsula Iberică şi care a urmat, de altfel, ploilor torenţiale din primăvara acestui an. France Presse consemnează faptul că peste tot în oraş, madrilenii se luptă cu fluturii de noapte care intră în case, atraşi fiind de lumină. Fenomenul a devenit subiect de