Echipa de baschet feminin din Sfântu Gheorghe s-a înscris în FIBA Eurocup
Conducerea clubului a anunat miercuri că Sepsi-SIC s-a înscris în Cupa Europeană FIBA, fiind singura reprezentantă a Ligii Naționale la această competiție. Cei din conducerea echipei sprijinite de Consiliul Local Sfântu Gheorghe și Consiliul Județean Covasna au depus luni actele necesare la federația europeană.
Șeful secției de baschet, Rusz István, este de părere că este important să vorbim de faptul că deși echipa este doar în al doilea an de viață, au curajul să facă acest pas. „Federația ne-a propus această oportunitate, noi vrem să o acceptăm. Sunt două aspecte care au stat la baza înscrierii în competiția europeană: sprijinul sigur venit de la cele două consilii, și sprijinul suporterilor și al orașului față de club”, a spus Rusz.
Cupa FIBA este cea de a doua competiție europeană ca importanță, iar tragerile la sorți vor avea loc pe 5 iulie. O grupă va fi formată din 3-4 echipe, iar partidele vor începe la sfârșitul lunii octombrie.
De asemenea, conducerea clubului aduce la cunoștință faptul că din echipa de anul trecut, Sepsi-SIC a prelungit contractul antrenorului Déri Csaba și al jucătoarei Elena Dincă și lucrează permanent la formarea unei echipe competitive pentru noul sezon.
Comentarii.
Echipa de baschet feminin din Sfântu Gheorghe s-a înscris în FIBA Eurocup
Conducerea clubului a anunat miercuri că Sepsi-SIC s-a înscris în Cupa Europeană FIBA, fiind singura reprezentantă a Ligii Naționale la această competiție. Cei din conducerea echipei sprijinite de Consiliul Local Sfântu Gheorghe și Consiliul Județean Covasna au depus luni actele necesare la federația europeană.
Șeful secției de baschet, Rusz István, este de părere că este important să vorbim de faptul că deși echipa este doar în al doilea an de viață, au curajul să facă acest pas. „