Autorităţile mexicane au anunţat arestarea în noaptea de marţi spre miercuri a americanului Walter Lee Williams, unul dintre cei mai căutaţi suspecţi de pedofilie de către FBI, într-o localitate la sud de Cancun.
Americanul, arestat într-un parc din staţiunea turistică Playa del Carmen, şi considerat "extrem de periculos", era "căutat de FBI, fiind suspectat de exploatare sexuală a unor copii', a precizat Gaspar Armando Garca, procurorul statului Quintana Roo. Suspectul a fost "plasat sub monitorizare strictă".
Luni, agenţia de informaţii americană a anunţat că l-a înscris pe lista "celor zece cei mai căutaţi fugari" pe acest fost profesor al unei universităţi din California în vârstă de 65 de ani, vizat începând cu 30 aprilie de un mandat de arest federal pentru exploatarea sexuală a unor minori.
Potrivit unui mesaj video FBI, victimele sale sunt "băieţi cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, majoritatea trăind în ţări în curs de dezvoltare". Williams a efectuat numeroase călătorii în sud-estul asiatic, mai ales în Filipine, Indonezia şi Thailanda, dar şi în Polinezia şi Peru, conform FBI, care a oferit o recompensă de până la 100.000 de dolari pentru informaţii ce ar fi condus la capturarea sa.
Sursa: Agerpres