Plecarea precipitată, din proprie voinţă, a lui Andrei Marga din fruntea Institutului Cultural Român aminteşte de modul în care acelaşi demnitar a plecat din fruntea PNŢCD, al cărui preşedinte ajunsese să fie, chiar dacă nu îi egalează performanţa. Atunci Andrei Marga a intrat cu adevărat în istorie, fiind primul lider român de partid postcomunist care şi-a dat demisia prin… fax. Modul în care a gîndit şi a realizat acea mişcare, prin caracterul lui impredictibil şi prin utilizarea device-urilor caracteristice erei globalizării, i-a asigurat un loc special în istoria plină de bizarerii a tranziţiei româneşti de la dictatura roşie către altceva. De astă dată faxul a lipsit, dar teama de a da ochii cu cei cărora trebuia să le dea socoteală a fost motorul unei demisii alerte, la concurenţă, din cîte se pot afla, cu dorinţa convergentă a Comisiilor parlamentare pentru Cultură şi Politică Externă de a-l vedea plecat. Aparent şi formal, nemulţumirile la adresa preşedintelui ICR numit cu puţine luni în urmă au fost cauzate de nerespectarea termenului la care acesta trebuia să dea seama, printr-un raport detaliat, cu privire la acţiunile echipei sale. Acuzele publice conform cărora Andrei Marga ar fi oferit, în loc de raport, doar o „fiţuică“ au fost însă dovedite ca nefondate, la o oră de maximă audienţă, chiar în seara demisiei, de către o televiziune de ştiri (Realitatea TV). Prezent ca invitat la emisiunea respectivă, jurnalistul Cornel Nistorescu a dezvăluit şi a argumentat teza că Marga ar fi fost sacrificat de înşişi susţinătorii lui, Crin Antonescu şi PNL, într-un joc complicat al obţinerii de poziţii cît mai influente. Observînd că în cursa obţinerii celor mai profitabile portofolii publice pierd constant teren în faţa PSD, liberalii ar fi decis să îl sacrifice pe Marga pentru a obţine, în compensaţie, o şefie la Casa Naţională de Asigurări Sociale; şi asta,