Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins miercuri cererea de întrerupere a pedepsei pentru trei luni formulată de omul de afaceri George Becali în dosarul în care este acuzat de schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale.
Apărătorii lui Becali au formulat, pe 7 iunie, o cerere de întrerupere pentru trei luni a executării pedepsei pe care Becali o efectuează.
De asemenea, pe 7 iunie a fost depusă şi o cerere de contopire a pedepselor primite în cele trei dosare în care a fost condamnat, urmând ca instanţa să dezbată solicitarea acestuia miercuri.
Pe 4 iunie, George Becali a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în dosarul 'Valiza'.
De asemenea, el a fost condamnat, pe 20 mai, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.
George Becali a mai primit, în februarie 2013, trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul privind sechestrarea de persoane, însă instanţa supremă a anulat suspendarea, astfel încât condamnarea s-a transformat în trei ani de închisoare cu executare.