Nu mi-a venit să cred când l-am auzit luni pe Naşu Sandu în direct la Radio Sport Total FM. Vestea cu trimiterea în judecată a sa şi a lui Corleone Mitică încă nu explodase. Dar capii fotbalului românesc ştiau ce va urma. Dragomir a plecat deja în concediu, în timp ce Sandu a simţit nevoia să iasă în public. Şi nu s-a expus niciunui risc, aşa cum mi s-a părut la prima vedere. Căci interlocutor îi era venerabilul Dan Dumitrescu, fost ofiţer de presă al Stelei pe vremuri, deci obligat de funcţie să se aibă bine cu împărăţia. Ce a urmat a fost de neînchipuit. Domnu’ Dan a fost pe post de ridicător, ca pe vremuri, la emisiunile comuniste. O periere de-aia scabroasă, imposibil de digerat de orice om normal. Măcar Horia Ivanovici e mai şmecher, îi mai păcăleşte pe cei slabi de înger cu unele întrebări aparent incomode. Concret, într-o intervenţie consistentă în direct, Naşu n-a fost deranjat cu nici o întrebare despre subiectul cel mai arzător, vizitele dese la DNA pentru explicaţii pe marginea dezafilierii Universităţii Craiova. Asta mi se pare o mare înfrângere pentru un ziarist, dar poate n-am asistat la un act jurnalistic, poate a fost un advertorial şi nu mi-am dat seama. În schimb, am putut afla ce om providenţial este Mircea Sandu pentru fotbalul românesc. La puţine ore, poate chiar minute, după acest pseudointerviu a irumpt în presă trimiterea oficială în judecată a lui Naşu şi Corleone sub acuzaţia de abuz în serviciu (şi altele) în cazul U Craiova. Aproape imediat după ieşirea din emisie a Naşului, a urmat alt moment antologic. În direct a intrat un ascultător, acesta începând să-l acuze pe Sandu de toate cele pe care le ştim cu toţii. Ce-mi făcea în acest timp domnu’ DD? Îl apăra pe Naşu mai bine decât ar fi făcut-o Naşu însuşi! Iar pentru că ascultătorul nu se pierdea cu firea şi răspundea coerent şi la fel de vehement indiferent de încercările ziaristului