Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Sibiu, Oraşul copiilor” şi-a premiat câştigătorii. Excursie la Păltiniş sau viitoare desene celebre

Publicat in Rondul de Sibiu, miercuri 19 iunie 2013 ·

90 de copii din clasa a III-a de la Şcolile „Regina Maria” şi „Nicolae Iorga” din Sibiu s-au întrecut la un concurs de cunoştiinţe generale despre Sibiu, în cadrul celei de-a cincea ediţii a proiectului „Sibiu, Oraşul copiilor” miercuri, 19 iunie, în Parcul Astra.

„Scopul acestui proiect este, ca în fiecare an, de a-i educa şi de a-i pregăti pe micii noştri sibieni în a cunoaşte istoria, tradiţiile şi tot ce înseamnă oraşul Sibiiu. De ce? Pentru că, poate peste 20 de ani, sibienii care se mândresc cu oraşul Sibiu să cunoască şi să se laude cu informaţie şi date despre Sibiu. Copii au rămas cu trei informaţii importante despre Sibiu: când este atestat Sibiul, când devine oraş şi când devine capitala Transilvaniei. Dar copiii ştiu şi care este casa cea mai veche din Sibiu, strada, cartierul, ce este pe stema Sibiului şi aşa mai departe. Sunt toate informaţii de cultură generală, pe care la vârsta lor, conform studiilor, o persoană le reţine cel mai bine”, a declarat directorul Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Răzvan Pop.

După un tur al parcului Astra, în care Răzvan Pop le-a pus întrebări despre Sibiu într-o cursă de viteză între statuile din parc, fiecare clasă participantă şi-a desemnat un reprezentant care să câştige cheile de la uşile bibliotecii Astra. Un răspuns corect le deschidea câte o uşă a bibliotecii.

Cei care au răspuns corect la cele mai multe întrebări, şi care s-au dovedit a fi elevii de la clasa a III-a B de la Şcoala „Regina Maria ”, au câştigat un weekend la Păltiniş, cu toate facilităţile incluse: masă, cazare, transport şi distracţie.

În cadrul proiectului „Sibiu, Oraşul copiilor” s-au desfăşurat şi o serie de ateliere, printre care şi un atelier de desen cu tema inspirată de melodia trupei Vunk – „Aşa sunt. Ei şi?”. Surpriza pent

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 10 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 13 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 10 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 8 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 7 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 12 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 11 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°