Sub egida revistei La Lettre „R” a Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, ieri s-a deschis seria Întâlnirilor internaţionale intitulate „Indisciplinarité et non-conventionnalité dans l’art contemporain” – „Indisciplinaritate şi ne-convenţionalitate în arta contemporană”.
Din partea organizatorilor, lector univ. dr. Olga Gancevici l-a prezentat pe protagonistul primei ediţii, universitarul Liviu Dospinescu, ce avea să susţină o prelegere cu tema „Ecrane permeabile: spre o estetică a filmului viu”. Printre altele, ea mărturisit că, timp de un an, i-a fost studentă la USV, apoi au colaborat strâns, fără ca Oceanul să-i despartă cumva. În revenirea lui Liviu Dospinescu la USV, ea a spus că vede nu neapărat o „întoarcere la matcă”, ci mai mult, începutul unei colaborări cu Universitatea Laval ce se doreşte a fi de durată. În acest context, Olga Gancevici (devenită doctor cu o lucrare de cercetare pe dramaturgia lui Matei Vişniec) a evocat printre altele „şcoala de teatru” de la USV, din care a luat naştere şi festivalul internaţional de teatru studenţesc (RITUF), festival iniţiat de soţia lui Liviu, Gabi Dospinescu; a evocat apoi şi strădanii ulterioare de a se aduce/ a se face teatru la Suceava (iar prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, deputat, se afla în sală), manifestarea de la USV intrând astfel în dialog cu „Zilele Matei Vişniec” ce tocmai se desfăşoară la Rădăuţi şi Suceava.
Profesorul de la Universitatea Laval, actorul, regizorul (care spune că, atunci când teoria începe să-l plictisească, el coboară din birou în laborator, pentru a experimenta) Liviu Dospinescu a vorbit apoi despre teatru şi film totodată, despre „film viu” (cu explicaţia că ar fi o figură oximoronică, o fantasmagorie tehnologică şi, totodată, un artizanat nostalgic) şi despre scrieri/ scriituri scenice pentru „ecran