Orice proiect minimal serios prespune în faza sa incipientă, intenţională, o fundamentare a necesităţii acestei investiţii, măsura în care răspunde unei nevoi cât mai generale, argumentaţie care simultan, trebuie să fie temeinică, legală şi oportună. Aşa e normal şi chiar de bun simţ, pentru că un obiectiv care nu ar respecta aceste condiţii nu ar întruni avizele necesare consecutive pentru a trece prin fazele de concretizare.

Din această perspectivă, proiectul de reabilitare a Zonei de agrement şi recreere de la Ciric este extrem de vulnerabil, deşi a costat mult mai mult decât estimările, deşi lucrările au depăşit cu mult graficile nefiind nici acum pe deplin finalizate, deşi lumea nu se înghesuie să o populeze. Chestie care se vede în primul rând în încasări, cele înregistrate la Ştrand continuînd să fie de trei ori mai mari decât cele de la Ciric! Acum trecem peste faptul că faţă de proiectul iniţial, la unele obiective s-a renunţat pe traseu, trecem peste faptul că piscinele nu sunt funcţionale pentru că gresia a fost pusă aiurea şi incintele sunt permeabile, mai trecem şi peste ciudăţenia după care obligatoriile veste de protecţie sunt mai puţine decât bărcile şi hidrobiciletele ori că nu există un salvamar, mai trecem la fel de generos peste telescaunul de tot râsu’, care duce de nicăieri către alt nicăieri, trecem peste toate acestea şi ajungem la concluzia că poate, în aceste concluzii, proiectul se dovedeşte de fapt un eşec! Evident, neasumat de nimeni şi pentru care nu este de fapt nici un responsabil.

Continui să cred că locul ştrandului în Iaşi era foarte potrivit strategic în centrul oraşului şi nu în una din extremităţile acestuia. La fel cum continui să fiu convins că necesarul proiect de reabilitare a Zonei Ciric a fost prost gândit din start, prost executat din lipsă de profesionism sau din interes, prost finalizat şi finisat, prost p