La conferința anuală a departamentului de limba engleză de la Universitatea București l-am întîlnit pe Giuseppe Longobardi, profesor la Universitatea din Trieste. Omul crede, după o idee a lui Darwin, că, în ciuda deosebirilor, limbile lumii, oricît de departe ar fi, se aseamănă. Lingvistică plus genetică. Or chestia asta m-a lăsat fără grai.

Reporter: Darwin avea ideea că transmiterea culturală și diferențierea limbilor în perioada istoriei umane sînt precum transmiterea biologică și diferențierile caracterelor genetice care definesc populațiile lumii.

Giuseppe Longobardi: Da, este corect: începînd cu secolul XIX, biologia evoluționistă și lingvistica istorică au urmat drumuri similare, încercînd să clasifice populațiile umane în familii semnificative genealogic, explicînd astfel distribuția asemănărilor dintre ele și reconstruind originile diversității lor. În spatele similarității problemelor, evidențiată de contemporanul și admiratorul lui Darwin, August Schleicher, Darwin însuși, în Originea speciilor, prezisese deja eventuala apariție a unor rezultate filogenetice care se potrivesc între cele două domenii, care ar putea să se susțină unul pe celălalt pentru reconstruirea trecutului umanității. „Dacă am poseda genealogia perfectă a omenirii, un aranjament genealogic al raselor ar permite cea mai bună clasificare a limbilor vorbite în lume. Un asemenea aranjament ar fi singurul posibil dacă toate limbile dispărute, toate limbile care se schimbă cu o viteză intermediară sau mică ar fi incluse.”

Rep.: La ce concluzii ați ajuns pînă azi?

G.L.: Pînă acum a fost imposibil să testăm prezicerea lui Darwin din punct de vedere lingvistic, dintr-un motiv elementar: înrudirea dintre limbi a fost evaluată numai prin studiul originii comune a cuvintelor (etimologie) în limbi diferite. De exemplu, cuvîntul românesc apă și italianul acqua provin am