Un bărbat de 56 ani din localitatea Bogdăneşti a ajuns luni noapte la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, după ce s-a otrăvit cu soluţie de deparazitat găinile. Victor V. a băut din sticla în care se afla substanţa toxică din greşeală, el crezând că în interior este suc de portocale.
„Cele două sticle aveau un conţinut identic la culoare şi astfel s-a produs confuzia. Pacientul a luat două înghiţituri mici până şi-a dat seama că ceea ce bea nu este suc de portocale”, a arătat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, medicul Tiberius Brădăţan.
Victor V. a fost internat iniţial la Spitalul Municipal Fălticeni, de unde a fost transferat la Suceava, după ce din cauza otrăvii care i-a invadat organismul a făcut două crize de epilepsie. Bărbatul a fost internat în secţia Medicală, iar medicii spun că evoluţia stării sale de sănătate este bună.