Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pădurar condamnat pentru fals

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 20 iunie 2013 ·

Marian I., pădurar la Ocolul Silvic Dumitreşti, a fost condamnat de judecători pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals. „Aplică inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare (...) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. (...) anulează procesele verbale de contravenţie încheiate în data de 23.01.2012, seria VN nr.001867 pe numele părtii vătămate J. A. V. şi seria VN nr. 001869 încheiat pe numele părţii vătămate M. M.”, se arată în hotărârea pronunţată de magistraţii Judecătoriei Focşani, care poate fi atacată cu recurs.

Reamintim că în actul prin care a fost sesizată instanţa de judecată se arată că la data de 23 ianuarie 2012, bărbatul ar fi întocmit procese verbale de constatare a contravenţiei pe numele a două persoane, care ar fi tăiat şi sustras salcâmi dintr-o pădure de la Tîmboieşti. Unul dintre cei suspectaţi ar fi tăiat 11 arbori, iar celălalt 14. Problemele pădurarului au apărut după ce unul dintre cei amendaţi a formulat plângere contravenţională la Judecătoria Focşani, el obţinând anularea procesului verbal de contravenţie după ce a demonstrat că la data la care a fost întocmit acesta, nu se afla în localitate, ci era plecat în străinătate. Fiind audiat, pădurarul a declarat că există posibilitatea ca datele de pe procesele verbale să fi fost consemnate greşit.

Marian I., pădurar la Ocolul Silvic Dumitreşti, a fost condamnat de judecători pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals. „Aplică inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare (...) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. (...) anulează procesele verbale de contravenţie încheiate în data de 23.01.2012, seria VN nr.001867 pe numele părtii vătămate J. A. V. şi seria VN nr. 001869 încheiat pe num

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum o ora
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 6 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 4 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 3 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 5 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 6 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°