Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atacantul din Liga I care a evitat catastrofa aviatică din urmă cu 10 zile: "Unii au făcut pe ei la propriu!"

Publicat in Pro Sport, miercuri 19 iunie 2013 ·

*Marius Ene a fost primul pasager care a părăsit aeronava pe ieşirea de urgenţă

Un incident aviatic petrecut în urmă cu 10 zile, la Roma, putea să îndolieze o lume întreagă. Airbus-ul A320 al celor de la Wizz Air, care efectua o cursă de linie, pe ruta Bucureşti – Roma Ciampino, a avut probleme cu trenul stâng de aterizare, care nu s-a mai deschis, iar pilotul a solicitat turnului de control să aterizeze pe aeroportul Fiumicino, unde pista era mai lungă. Până să atingă solul, cei 165 de pasageri şi cei şase membri ai echipajului au trăit un adevărat coşmar. Avionul a survolat Roma timp de două ore, pentru a consuma cherosenul, iar când a ajuns la sol a căzut pe aripa stângă, care s-a frecat de pista acoperită cu spumă de pompieri. Imediat după ce aeronava s-a oprit, pasagerii au fost evacuaţi pe tobogane, pe uşa din dreapta. Din fericite, nu s-a consemnat niciun deces, doar câteva persoane au fost rănite.

Printre cei care au trăit clipe de coşmar la bordul avionului Wizz Air s-a numărat şi atacantul nou-promovatei Corona Braşov, Marius Ene. Acesta şi-a planificat din timp o vacanţă la Roma şi a plecat în capitala Italiei cu două zile mai târziu decât soţia lui, pentru că a participat în Bucureşti la un curs de antrenori. „Soţia a plecat la Roma într-o zi de joi, iar eu am fost nevoit să plec sîmbătă pentru că am participat la un curs pentru antrenori. Zborul a decurs fără probleme pînă în Italia, când stewardesa ne-a anunţat că sunt ceva probleme cu trenul de aterizare. Atunci s-a instaurat panica printre pasageri”, şi-a început Marius destăinuirea.

„Unii au făcut pe ei la propriu!”

Întrebat ce senzaţie a trăit în momentul în care a aflat că avionul are probleme, atacantul de la Corona a spus că a avut emoţii puternice, dar nu a crezut niciodată că îi va veni sfârşitul. „Nu m-am gândit nicio clipă la ce

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°