Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bijutierul cuprului

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 iunie 2013 ·

Un fost siderurgist hunedorean, ajuns șomer, încearcă să-și transforme hobby-ul în sursă de venit Sursa: CIPRIAN IANCU

Radu Hulban are 48 de ani, este divorţat şi locuieşte într- o garsonieră din Hunedoara. De la 18 ani până în 2012 a lucrat ca electrician în combinatul siderurgic. A prins şi vremurile-n care combinatul „duduia”, dar şi pe cele-n care colosul de la Hunedoara era făcut bucăţi, pe motiv că devenise nerentabil.

A rămas angajat aici până anul trecut, când a decis că trebuie să facă o schimbare în viaţa lui: „Din păcate, acasă am rămas singur, am fost nevoit să divorţez. La lucru eram singur, pentru că-n ultima vreme lucram pe un post destul de izolat faţă de ceilalţi. În timpul liber eram singur pentru că, ştiţi cum e, pe măsură ce înaintezi în vârstă, dacă eşti om de casă, cum sunt eu, ai din ce în ce mai puţini prieteni”, explică bărbatul.

O pasiune din tinereţe

Rămas cu mult timp liber, Radu s-a întors la ce făcea în urmă cu 20 de ani. A început să meşterească tot felul de lucruri migăloase. Care a fost prima lui piesă de succes? Nu mai ştie, dar îşi aminteşte că, odată, i-a făcut fratelui său mai mic un inel de cravată. Acel inel pentru cravata roşie de pionier, dacă-l mai ţineţi minte. „L-am lucrat în plexiglas, am făcut trei straturi: albastru, galben şi roşu, i-am dat o gaură şi-a ieşit foarte bine. Imediat dup-aia a trebuit să mai fac vreo câteva pentru colegi de clasă de-ai fratelui meu mai mic”, povesteşte meşterul. Până de curând, el a lucrat doar de plăcere, cadouri pentru cei dragi.

„De exemplu mai mergeam la ziua vreunui coleg căruia nu ştiam ce să-i cumpăr. I-am făcut un cuţit de vânătoare cum n-a mai văzut nimeni pe-atunci. I-am adăugat şi o teacă frumoasă, din piele, făcută tot de mine. Iar ăsta este doar un exemplu”, spune Radu Hulban. Pentru răbdarea cu care lucra bijuterii în plexiglas, piele şi cupru colegii

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°