Agenţia Naţională de Integritate a anunţat constatarea stării de incompatibilitate în cazul a şase aleşi locali, dintre care unul din Bihor, primarul comunei Chişlaz, UDMR-ist, care riscă acum să nu mai poată ocupa funcţii publice timp de 3 ani.
"Tripo Ştefan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 iunie 2008 - 05 februarie 2010, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de Primar al Comunei Chişlaz, jud. Bihor, cât şi cea de administrator al S.C. Romkid S.R.L. Astfel, Tripo Ştefan nu a respectat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora "Funcţia de primar [...] este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale"", arată comunicatul ANI.
Contactat pe această temă, edilul a declarat miercuri pentru BIHOREANUL că va contesta raportul ANI, oconsiderându-l odată tardiv, deoarece a renunţat la calitatea de administrator înainte de cercetarea ANI, în urmă cu 3 ani, şi apoi pentru că firma era în acea perioadă inactivă.
"Am avut cea mai mare fermă de capre de rasă din ţară, nu am ascuns-o, era trecută şi în declaraţiile de interese, dar era o firmă fără activitate, nu desfăşura activităţi comerciale. Eu mi-am dat demisia în februarie 2010, în vreme am intrat în vizor abia anul trecut în iunie, pentru o faptă petrecută în mandatul trecut. Sunt peste trei ani de când mi-am dat demisia, firma nu a desfăşurat activităţi comerciale cu primăria sau cu vreuna din instituţiile din subordine, iar raportul ANI mi se pare o anomalie. Normal că-l voi contesta, iar apoi vom vedea ce se va întâmpla. Dacă se va considera că trebuie să plec din funcţie, îmi ridic pălăria şi plec, mă voi orienta spre altceva", a spus Tripo.
Alături de el au mai fost declaraţi incompatibili şi alţi trei primari din ţară (Vasile - Dorian Botoacă, oraşul Comarnic, judeţul Prahova, Benone Ştefan, comuna Aninoa