Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recomandări de la DSP: Măsuri de protecţie pe caniculă

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 19 iunie 2013 ·

Temperaturile extreme şi depăşirea indicelui de confort termic prognozate pentru următoarele zile i-au determinat pe reprezentanţii Direcţiei pentru Sănătate Publică Sălaj să facă o serie de recomandări. Astfel, potrivit acestora expunerea prelungită la soare între orele 11-18 trebuie evitată pe cât e posibil. Aparatul de aer condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura sã fie cu cinci grade mai micã decât temperatura ambientalã.Ventilatoarele nu trebuie folosite dacã temperatura aerului depăşeşte 32 grade Celsius. Cei care nu au aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă ar fi indicat să petreacă două-trei ore zilnic în spaþii care beneficiazã de aer condiþionat. Se poartă pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Pe parcursul zilei este bine să se facă duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă. Este indicat, de asemenea, să se bea zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. Trebuie evitat consumul de alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. În această perioadă se consumă fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castarveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă. O atenţie deosebită trebuie acordată copiilor, vârstnicilor sau persoanelor cu dizabilităţi, oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu le solicită. Activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie, precum sportul sau grădinăritul, ar trebui evitate pe cât posibil.

Potrivit sursei citate, creşterea temperaturii în locuinţe poate fi limitată prin închiderea ferestrelor expuse

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC 2024. Probele scrise încep astăzi cu examenul la Limba şi Literatura Română

Mediafax acum 52 minute
Prima probă scrisă a Bacalaureatului, din acest an, este cea de Limba şi literatura română. Peste 134.000 de candidaţi susţin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în

Premierul Marcel Ciolacu are consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pentru finalizarea calendarului electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare

News.ro acum 2 ore
Guvernul a anunţat programul consultărilor cu partidele politice ale premierului Marcel Ciolacu, luni la Palatul Victori,a pentru a finaliza calendarul electoral al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Primii cu care se va vedea şeful Executivu

Guvernul britanic avertizează cu privire la riscul ingerinţei Rusiei în campania pentru alegerile din 4 iulie

News.ro acum o ora
Vicepremierul britanic Oliver Dowden a avertizat, duminică, asupra riscului de ingerinţă a Rusiei în campania pentru alegerile din 4 iulie, după ce o instituţie media australiană a descoperit activităţi coordonate pe Facebook, relatează AFP. "Există

Spania învinge Georgia fără emoţii şi va întâlni Germania în sferturi la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Portarul Mamardashvili a fost principalul protagonist al începutului de meci, salvând o primă şansă de gol a spaniolilor, după ce a parat lovitura de cap a lui Carvajal, la capătul unui corner. În ciuda cursului jocului, georgienii au deschis scorul

Turcia: Personalul aeroportului din Antalya a refuzat să realimenteze un avion israelian care a aterizat de urgenţă

News.ro acum 2 ore
Un avion aparţinând companiei aeriene israeliene El Al, care a fost nevoit să aterizeze de urgenţă duminică pe aeroportul din Antalya pentru a evacua un pasager bolnav, nu a putut fi realimentat din cauza refuzului personalului turc, a anunţat trans

Alertă în bazele militare americane din UE, inclusiv din România. Risc ridicat de atac terorist

Ziare.com acum 8 ore
Este alertă în bazele militare SUA de pe teritoriul european. Comandamentul European al SUA din Stuttgart a emis duminică, 30 iunie, o alertă pentru ridicarea nivelului de protecție a forței în rândul mai multor baze din Europa în care activează mil

Constatin Popovici a câştigat a treia etapă a Red Bull Cliff Diving

News.ro acum 9 ore
Constantin Popovici a câştigat, duminică, a treia etapă a circuitului mondial de high-diving (sărituri în apă de la 27 de metri) Red Bull Cliff Diving, de la Polignano a Mare. Sportivul pregătit de antrenorul Adrian Gavriliu a totalizat 418.65 punct

Ungaria lui Viktor Orban preia preşedinţia Uniunii Europene

Mediafax acum 52 minute
Guvernul naţionalist al Ungariei preia luni preşedinţia Uniunii Europene cu un apel asemănător lansat de Trump de a "face Europa măreaţă din nou". Mulţi legislatori din UE cred că Ungaria n-ar trebui să aibă această poziţie.

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 13 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 14 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Vremea

București
acum

23°
lun.

22°/37°
mar.

21°/40°
mie.

17°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

23°
lun.

21°/35°
mar.

19°/31°
mie.

15°/27°
joi

14°/26°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/28°
mar.

22°/29°
mie.

20°/28°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

20°/32°
mar.

16°/24°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

22°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

15°/25°