Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discurs dur al Papei Francisc

Publicat in rfi, miercuri 19 iunie 2013 ·

Papa Francisc şi-a exprimat dorinţa luni seară, într-una dintre cele mai radicale predici susţinute vreodată, ca nişte creştini "revoluţionari" să propage Evanghelia prin "mărturia" lor, potrivit Agenţiei France Presse, preluate de Mediafax.

"Astăzi, un creştin, dacă nu este revoluţionar, nu este creştin!", le-a spus Papa Francisc miilor de participanţi la Congresul ecleziastic al diocezei din Roma, în marea sală Paul al VI-lea de la Vatican.

Într-o intervenţie dură, Papa a denunţat comunităţile creştine "închise": "Nu înţeleg comunităţile creştine care sunt închise. În Evanghelie este frumos pasajul care ne povesteşte că ciobanul se întoarce şi vede că îi lipseşte una dintre cele 99 de oi şi pleacă să o caute... Fraţi şi surori, dar noi nu avem doar una, ne lipsesc 99!".

"Trebuie să cerem Domnului generozitatea, curajul şi răbdarea pentru a ieşi şi propovădui Evanghelia", spune Suveranul Pontif, care recunoaşte că acest lucru este "dificil" de realizat.

"Este mai uşor să stăm acasă cu singura noastră oaie, să o periem şi să o mângâiem, însă de la noi preoţii şi de la toţi creştinii, Domnul vrea să fim pastori, ci nu perietori de oi", continuă Papa Francisc.

"În istorie, revoluţiile au schimbat sistemele politice, economice, însă nici una nu a schimbat cu adevărat inima omului", afirmă şeful Bisericii Catolice.

Papa Francisc a mai spus că "lumea nu este mai rea decât în urmă cu cinci secole" şi i-a ironizat pe cei care se plâng de tinerii din ziua de azi.

Papa Francisc şi-a exprimat dorinţa luni seară, într-una dintre cele mai radicale predici susţinute vreodată, ca nişte creştini "revoluţionari" să propage Evanghelia prin "mărturia" lor, potrivit Agenţiei France Presse, preluate de Mediafax.

"Astăzi, un creştin, dacă nu este revoluţionar, nu este creştin!", le-a spus Papa Francisc miilor de participanţi la Congre

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Preşedintele Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament / Industria strategică va fi gestionată și de Ministerul Apărării

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat miercuri că speră că noul guvern de la Kiev, rezultat după remanierea de săptămâna aceasta, va lua măsuri pentru a creşte în şase luni la 50% propo

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Alertă Cod Portocaliu pentru județul Botoșani. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 39 minute
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până vineri, la aceeași oră. Până vineri dimineață, la ora 03:00, sunt prognozate averse importante cantit

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Trump spune că a convins Coca-Cola să schimbe un ingredient cheie în băuturile din SUA: „Este pur și simplu mai bună”

HotNews acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că, la cererea sa, Coca-Cola va începe să utilizeze zahăr din trestie în loc de sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză în băuturile sale răcoritoare fabricate în SUA, potrivit BBC. „Am vo

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°