Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecat deoarece a „intrat” fără drept în calculatorul unei persoane

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 20 iunie 2013 ·

Un tânăr din localitatea Gruiu, judeţul Ilfov, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Biroul Teritorial Vrancea, pentru comiterea unor infracţiuni legate de sistemele informatice. Constantin O., de 19 ani, va răspunde în faţa judecătorilor de la Tribunalul Vrancea deoarece a accesat fără drept contul unei persoane, de pe o reţea de socializare.

Potrivit rechizitoriului prin care tânărul a fost trimis în judecată, la data de 29 ianuarie 2013, acesta a discutat cu partea vătămată, originară din Focşani, despre instalarea unei aplicaţii în calculatorul acesteia, pentru care a intrat în posesia unor parole de la conturile de acces. A doua zi, Constantin, având parola, a intrat în contul părţii vătămate de pe o reţea de socializare, ba chiar şi în computerul acesteia, de unde a şters sau a copiat date informatice, pe care le-a transferat în propriul calculator. În faţa anchetatorilor, tânărul a recunoscut fapta. El a susţinut că a acţionat în mod singular şi s-a angajat că va recupera datele pierdute de partea vătămată.

Dosarul va fi soluţionat de magistraţii Tribunalului Vrancea.

Un tânăr din localitatea Gruiu, judeţul Ilfov, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Biroul Teritorial Vrancea, pentru comiterea unor infracţiuni legate de sistemele informatice. Constantin O., de 19 ani, va răspunde în faţa judecătorilor de la Tribunalul Vrancea deoarece a accesat fără drept contul unei persoane, de pe o reţea de socializare.

Potrivit rechizitoriului prin care tânărul a fost trimis în judecată, la data de 29 ianuarie 2013, acesta a discutat cu partea vătămată, originară din Focşani, despre instalarea unei aplicaţii în calculatorul aces

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se cere demisia lui Marcel Ciolacu după excluderea României din programul Visa Waiver

HotNews acum 3 ore
Politologul Cristian Preda a reacționat la scurt timp după ce SUA au exclus România din programul ce permite cetățenilor anumitor țări să călătorească în Statele Unite fără viză pentru sejururi de până la 90 de zile cu anumite condiții, apreciind că

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 120.000 de de alegători au votat până la ora 09.00 în străinătate

Ziua Constanta acum 3 ore
Sâmbătă, 3 mai 2025, este a doua zi de vot în diaspora pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Astfel, românii din diaspora pot vota pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică. Potrivit datelor furnizate în timp real de Au

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 - Zeci de mii de angajaţi ai MAI, mobilizaţi pentru siguranţa procesului electoral. Peste 140 de sesizări au fost primite în campania electorală, cele mai multe fiind confirmate

News.ro acum 40 minute
Ministerul Afacerilor Interne a primit, în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, 149 de sesizări privind fapte nelegale privind procesul electoral, dintre acestea, 141 de sesizări confirmându-se. Sâmbătă, 34.000 de angajaţi ai MAI sunt

Donald Trump a publicat un portret îmbrăcat în haine de papă, înainte de conclavul de la Vatican

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a publicat vineri pe rețeaua Truth Social un portret al său, probabil generat de inteligența artificială, în care apare îmbrăcat în haine papale, după ce a declarat că „i-ar plăcea să fie papă” cu câteva zile înain

25 de permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare reținute de polițiștii botoșăneni, în ultimele două zile

Botosani News acum 28 minute
În ultimele două zile, polițiștii botoșăneni au intensificat activitățile de supraveghere și control al traficului rutieri, fiind organizate 12 acțiuni punctuale, atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru reducerea acc

3 mai, Ziua Mondială a Libertății Presei. Marcel Ciolacu - „Tot respectul pentru oamenii de presă care își fac datoria față de public cu profesionalism”

Ziua Constanta acum 23 minute
Importanța presei libere este marcată în fiecare an, la data de 3 mai, prin celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei. Cu acest prilej, premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj prin care-și exprimă aprecierea față de jurnaliștii „care își fa

Război în Ucraina, ziua 1.465. Rusia a atacat în cursul nopții cu 183 de drone și două rachete balistice

Press Alert acum 45 minute
Rusia a atacat în cursul nopții Ucraina cu 183 de drone și două rachete balistice, au afirmat sâmbătă forțele aeriene ucrainene, transmit Reuters și EFE. Din cele 183 de drone, 77 au fost doborâte și alte 73 au căzut fără a provoca pagube, a mențion

A fost activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier între un microbuz și un autoturism, în Dâmbovița

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă dimineața, 3 mai 2025, pe Drumul Național 71, în localitatea Bâldana, județul Dâmbovița. Un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu un autoturism, iar în urma impactului, cinci persoane au f

Armata israeliană anunță că a interceptat o rachetă lansată din Yemen. „Sirenele au sunat în mai multe părţi”

Adevarul acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 3 mai, că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, care a declanşat sirene de raid aerian la Ierusalim şi în alte părţi ale țării.

Alegeri prezidențiale 2025. MAI: Campaniile electorale s-au încheiat oficial azi. Cum se desfăşoară perioada alegerilor

Mediafax acum o ora
Potrivit Deciziei Biroului Electoral (BEC) pentru alegerea Preşedintelui României, prin continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale se înţelege: afişarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea distribuirea şi/sau dif

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/28°
lun.

16°/28°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

21°
sâm.

9°/28°
dum.

13°/29°
lun.

14°/21°
mar.

11°/14°
Constanta
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

9°/27°
dum.

13°/24°
lun.

13°/22°
mar.

10°/14°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/27°
dum.

13°/25°
lun.

13°/22°
mar.

11°/15°