Au vrut să se răcorească dar au ajuns să îi treacă toate transpiraţiile. Patru copii între 10 şi 12 ani care au coborât pe Crişul Repede cu două saltele pneumatice şi o cameră de tractor şi-au petrecut mai bine de 15 minute prinşi în vârtejul creat de căderea de apă de lângă podul Dacia.
Micuţii sunt din zona Dragoş Vodă şi au ieşit la Criş să se distreze. "Am intrat cu saltele în apă lângă faleza de lângă podul CFR şi am venit la vale. Noi eram şapte. Când am văzut că ne apropiem de podul Dacia trei dintre noi am ieşit din apă. Ceilalţi patru s-au ţinut mai şmecheri, i-a prins vârtejul şi n-au mai putut ieşi", a declarat Alexandru, unul din membrii grupului.
Scuturaţi de apele înspumate copiii şi-au petrecut mai bine de 15 minute în bătaia soarelui până când un trecător a apelat numărul de urgenţă 112. Echipa de intervenţie a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana şi o autospecială SMURD au ajuns în câteva minute la faţa locului.
Pompierii au ţinut să îi liniştească pe micuţii care, uzi leaorcă, păreau speriaţi mai mult de agitaţia de pe mal şi întâlnirea cu părinţii în urma păţaniei decât de perspectiva de a ajunge în apele Crişului Repede. "Staţi liniştiţi! Nu vă mai agitaţi! O barcă va ajunge imediat la voi", le-a strigat copiilor maiorul Dumitru Irimuş, coordonatorul operaţiunii de salvare.
Micii aventurieri au fost scoşi pe mal cu ajutorul unei bărci cu motor. În momentul în care pompierii au tras în şalupă primul copil salteaua s-a răsturnat şi pruncii au ajuns în apă de unde au fost ridicaţi de salvatori. "Dacă nu am fi ajuns la timp probabil s-ar fi terminat altfel pentru că salteaua nu mai rezista mult, iar odată ajunşi în apă cine ştie ce s-ar fi întâmplat", a declarat maiorul Irimuş.
Curentul de apă este atât de puternic în zonă încât până şi barca pompierilor, cu motorul turat, a trebuit împinsă cu vâslele de un trun