Imediat după ce a ajuns la putere, în ianuarie 2005, Traian Băsescu l-a destituit pe preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Augustin Buzura, cel care avusese ideea (discutabilă) de a fonda o instituţie publică de promovare a României în străinătate (ca să nu ne lăsăm mai prejos de unguri). După ce a obţinut majoritatea în Parlament în 2012 (recuperîndu-şi traseiştii pierduţi), şi s-a convins de sprijinul său popular în alegerile locale, USL a trecut în subordinea Senatului ICR, cu intenţia de a destitui pe cel numit de Băsescu, Patapievici şi echipa sa. O nouă majoritate ad-hoc, pe spinarea PNL l-a destituit acum pe succesorul lui Patapievici, Andrei Marga, probabil cel mai slab din seria de directori ai ICR. Cînd Patapievici trebuia destituit, dl. Ponta a afirmat că instituţia era prea politizată. La fel a afirmat acum dl. Băsescu, cînd comisiile de cultură l-au dat afară pe dl. Marga sub un pretext hilar (nu că a colaborat cu Securitatea, sau că şi-a publicat propria carte şi a expus inocentul oraş Tg. Jiu la poeţi suprarelişti, spre cîştigul nimănui). Ce să mai vorbim, politizarea altora e o mare problemă.

Întrebarea care se pune este însă alta. Poate ICR fi altfel decît politizat, avînd în vedere că misiunea sa e de a promova imaginea României în străinătate, prin cultura sa, dar nu numai? A fost iniţial fondat prin hotărîre de guvern, fără nici o consultare, că poate se găseau voturi contra (eu am scris contra în 1990, că era o instituţie menită să spele imaginea dlui liescu de mineri, dar că nu va reuşi). Cînd, în 2012 ne-am opus deciziei guvernului Ponta 1 de a-l trece în subordinea Senatului nu am făcut-o că îl credeam mai imparţial pe dl. Băsescu, ci pentru că am vrut să introducem ideea că oamenii de cultură, şi nu Senatul sau Preşedinţia sau guvernul sînt principalii acţionari ai ICR, şi ideea a avut aprobarea multor oameni din ambele ta