După cum nu se poate să nu fi aflat deja, la sfârşitul săptămânii trecute, în organizarea Comunităţii Evreieşti din Satu Mare şi a unor organisme şi organizaţii susţinătoare, s-a desfăşurat o suită de manifestări menite să readucă în amintirea sătmărenilor atât mânarea spre soah a concitadinilor noştri evrei, petrecută în mai-iunie 1944, cât şi împlinirea, la 14 martie 2013, a nu mai puţin de 120 de ani de existenţă a «Templului Mare din Sătmar» – actuala denumire uzuală a aşezământului cunoscut, cu ani în urmă, sub numele de Sinagoga ortodoxă de pe str. Decebal (Várdomb utca, în epocă).

Între evenimentele comemorative susmenţionate este şi expoziţia fotodocumentară intitulată «Templul Mare din Sătmar l 1893-2013  A szatmárnémeti Nagytemplom», realizată de Asociaţia SAVO – Scrieri ale vechiului oraş, instalată chiar într-unul din balcoanele interioare ale edificiului confesional sărbătorit.

Aşadar, fiind implicaţi până peste cap, ne-am gândit – inspirând şi supratitlul paginii de faţă – că ar fi nimerit să dăm un pahar peste cap, cu condiţia – musai şi neapărat! – ca pomenitul pahar să fie unul de «MOTT 1914 – Garda veche», sec américain, «produs după metoda din regiunea Champagne», la Bucarest, de către Mott et Fils. Examinând eticheta din desenul publicitar mai jos reprodus, se observă, chiar şi la distanţa de aproape o sută de ani, că indicaţiei geografice Champagne – grafiată cu caractere mult mai mari decât toate cuvintele precedente –, lesne poate fi considerată ca o marcă de produs. Nimic altceva decît o mică încăl/e/care a dreptului de proprietate industrială, având scopul de a-i face pe consumatori să creadă că dorobanţul vechii gărzi – cu baioneta la armă! – păzea cea mai autentică şampanie. Aşadar, indicaţia de provenienţă gen «vinars fabricat… după metoda din Cognac» – tipărită cu Cognac sensibil mai mare –, atât de frecventă în anii socialis