Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juniorii C de la CF Brăila victorioşi în amicalele cu Dunărea Galaţi II

Publicat in Vocea Brailei, joi 20 iunie 2013 ·

În perspectiva participării în Campionatul Naţional al juniorilor B, jucătorii de la CF Brăila au susţinut două meciuri amicale în compania omologilor de la Dunărea Galaţi II.

Elevii lui Ionel Drăgoi s-au impus la scor în ambele partide. În tur, pe terenul sintetic Dunărea, CF Brăila a câştigat cu 6-3, pentru învingători Marin Iordache a realizat un hat trick, Emilian Milea o "dublă", cel de-al şaselea gol al brăilenilor fiind marcat de Alexandru Dardac.

După câteva zile, pe Stadionul Municipal, CF Brăila a câştigat şi mai clar, 8-2. În partida de pe teren propriu Mircea Băbătie şi-a trecut în cont un hat trick, Marin Iordache o "dublă", iar pe lista marcatorilor cu câte o reuşită şi-au mai trecut numele Marian Oprea, Adrian Ciobanu şi Cosmin Panait.

"Ne pregătim intens pentru sezonul următor. Din toamnă vom juca în campionatul juniorilor B şi vrem să disputăm cât mai multe meciuri de verificare cu echipe care ne vor fi adversare în eşalonul în care vom activa pentru a căpăta experienţă", a declarat Ionel Drăgoi.

Căpitanul echipei, Ştefan Zaharia, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren în ambele jocuri consideră că prin astfel de acţiuni CF Brăila devine din ce în ce mai omogenă şi că rezultatele favorabile din amicale pot crea o stare de spirit bună la nivelul echipei.

"Prin partide de verificare cu adversare diferite va creşte omogenitatea echipei noastre. Eu îmi doresc un traseu foarte bun în campionatul care va urma, vreau să dau multe goluri, să fiu util ca şi până acum. O clasare între primele cinci echipe cred că ar fi foarte bună în primul sezon al nostru ca juniori B", a precizat Ştefan Zaharia, căpitanul echipei. Aceleaşi aspiraţii le au alţi doi mijlocaşi de la CF Brăila, Silviu Gomolea şi Marian Gavrilă.

"Visul nostru este să ajungem la echipa de seniori a clubului brăilean şi a

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°