Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuri în taberele de vacanţă pentru copiii din centrele de plasament

Publicat in Flacara Iasului, miercuri 19 iunie 2013 ·

Copiii din centrele de plasament din Iaşi cu rezultate bune la învăţătură au la dispoziţie 198 de locuri în taberele de vacanţă din ţară.

Astfel, o parte dintre copiii cu rezultate bune la învăţătură din centrele de plasament din Iaşi vor pleca în vacanţă pe litoralul Mării Negre, iar o parte în Centrul de Agrement Muncel.

„În spatele numărului de locuri alocate pentru copiii din centrele de plasament se ascunde oportunitatea pentru mulţi dintre aceşti copii de a merge pentru prima dată în vacanţă. Este o recompensă pe care o merită din plin şi care, cu siguranţă, îi va ambiţiona şi mai mult pe viitor”, a declarat Ion Florin, directorul general al DGASPC Iaşi. Oportunitatea oferită copiilor ieşeni de către Ministerul Tineretului şi Sportului va reprezenta pentru aceştia o bună ocazie să uite, măcar pentru scrut timp, de problemele personale. „Suntem fericiţi că putem să facem o bucurie copiilor din centrele de plasament. Aceşti copii, supuşi de la o vârstă fragedă încercărilor vieţii, merită toată aprecierea noastră, iar decizia Ministerului Tineretului şi Sportului de a-i susţine în acest an pe cei mai merituoşi dintre ei înseamnă practic o recunoaştere a performanţei. Sperăm că vor veni din vacanţă mai fericiţi, optimişti şi cu încredere în viitor”, a menţionat şi lector univ.dr. Ciprian Paraschiv, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Iaşi.

Copiii din centrele de plasament din Iaşi cu rezultate bune la învăţătură au la dispoziţie 198 de locuri în taberele de vacanţă din ţară.

Astfel, o parte dintre copiii cu rezultate bune la învăţătură din centrele de plasament din Iaşi vor pleca în vacanţă pe litoralul Mării Negre, iar o parte în Centrul de Agrement Muncel.

„În spatele numărului de locuri alocate pentru copiii din centrele de plasament se ascunde oportunitatea pentru mulţi dintre aceşti copii de a merge pentru prima

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 52 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 30 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 52 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°