Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Istorii încâlcite”, o emisiune "altfel" la Money Chanell

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 19 iunie 2013 ·

"A fost sau nu Ceaușescu mason?", "Soldat gourkha mort în condiții misterioase la București", sau "Un spion al Securității în Parlamentul european" sunt câteva dintre titulurile emisiunii realizate de Toma Roman jr.

De vineri, 21 iunie, ora 23.00, la Money Chanell debutează emisiune ”Istorii încâlcite”. În 30 de minute, "Istorii încâlcite" tratează chestiuni mai puțin cunoscute din istoria recentă a României. Se va vorbi despre un spion al Securității în Parlamentul european, în anii 1980, despre un nepalez, soldat gourkha mort în condiții misterioase la București în 1918, dacă a fost sau nu Ceaușescu mason, despre singurul atentat terorist cu bombă soldat cu victime din istoria României, petrecut în 1985, sau despre un complot împotriva lui Ceaușescu pus la cale de generali filo-sovietici în 1984.

"Am plecat de la Jurnalul Național, unde eram reporter special, după nouă ani. Am terminat Facultatea de Istorie de la Universitatea București și din 2005 sunt doctor în Istoria economiei. Mi-a venit ideea să fac emisiunea asta și i-am inventat formatul, fiind plictisit să dau drumul la televizor și să văd oriunde niște indivizi (cam aceeași) care stau la o masă și trăncănesc despre politică, economie, mondenităţi, fotbal, vreme, măsele... Cred că publicul simte și nevoia de povești reale, tratate nu atât serios, cât cu rigoare", a spus Toma Roman jr.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Kristof Lajos, supranumit „antrenorul de genii”, CONDAMNAT pentru viol şi agresiune sexuală. Ce „mișcare” ar fi făcut pentru a-și diminua pedeapsa

Gandul acum 37 minute
Kristof Lajos, cel supranumit „antrenorul de genii”, a fost condamnat la 13 ani şi 3 luni pentru viol şi agresiune sexuală. În plus, trebuie să plătească suma de 100.000 de euro către copiii agresaţi. Decizia nu este definitivă. Potrivit informațiil

METEO Cod roşu de vijelii puternice în judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare, pe parcursul zilei de luni

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare sunt vizate de o avertizare Cod roşu de vijelii puternice, valabilă luni în intervalul orar 15:00 – 20:00, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producți

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 58 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul

News.ro acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut cu 3,5% în primele cinci luni din 2025

Mediafax acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, serie brută, în luna mai 2025, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creşterii înregistrate la comerţul cu

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum 2 ore
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Vremea

București
acum

31°
lun.

22°/41°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

20°/37°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

32°
lun.

21°/32°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°